fbpx
14.8 C
Vaslui
joi, 29 septembrie, 2022

PROIECTE… Cinematografele “Modern” și “Independența” au fost preluate de Consiliul Local Vaslui. Anunțul a fost făcut ieri, în mediul online, de Primăria municipiului Vaslui. Edilul Vasile Pavăl a semnat pe 14 septembrie Protocolul de predare-primire între Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor România (RADEF) și municipiul Vaslui. “Conform prevederilor legale, Consiliul Local are la dispoziție maxim 4 ani pentru a asigura investițiile necesare reabilitării, dotării și modernizării sălilor de spectacol cinematografic preluate. Cele două obiective se află într-o avansată stare de degradare și fac obiectul preocupării autorității publice locale și cetățenilor municipiului de mai mulți ani de zile”, a transmis Primăria municipiului Vaslui. La finalul anului trecut, edilul Vasile Pavăl anunța că, potrivit expertizelor tehnice efectuate la cele două cinematografe, doar unul dintre ele are șanse mari să fie salvat. „Cinematograful „Modern” este propus de expertul tehnic pentru demolare, pentru că nu rezistă decât cu niște costuri imense. Cinematograful „Independența” poate fi reabilitat”, spunea primarul.

Cele două cinematografe au fost construite în timpul comunismului și sunt proprietatea Centrului National al Cinematografiei. Primul a fost Cinema „Modern”, cu 400-500 de locuri, iar următorul, mult mai mare și mai modern, „Independența”, a fost construit în perioada anilor ’80. După Revoluție, cele două cinematografe au intrat în declin și, prin 1995, s-au închis de tot. Prin 1996, s-a încercat preluarea fostului cinematograf Modern către o firmă privată, care a făcut aici discotecă, un bar și spatii pentru petrecerea timpului liber. Afacerea a durat doi ani, după care clădirea a fost închisă.

Loading...

„Destinația finală a celor două cinematografe, stabilită în urma consultării cetățenilor municipiului Vaslui”

În campania electorală pentru alegerile locale din 2020, liberalii vasluieni și-au luat angajamentul că vor rezolva problemele cinematografelor lăsate în paragină. Astfel, la începutul anului trecut, consilierii locali au hotărât, la inițiativa celor de la PNL, preluarea acestora în baza unui acord între RADEF și UAT Vaslui. Argumentele acestora au fost următoarele: „Clădirile celor două cinematografe fac parte din patrimoniul imobiliar al municipiului Vaslui și trebuie utilizate în folosul cetățenilor vasluieni și a celor din comunele limitrofe. Menționăm faptul că aceste clădiri se află într-o stare avansată de degradare și reprezintă focare de infecție, sunt adăpost pentru oamenii străzii și se constituie într-un real pericol pentru cetățenii din municipiul Vaslui. Înainte de închiderea definitivă, cinematograful „Modern” a fost utilizat cu acceptul RADEF ca discotecă și bar, schimbându-se destinația inițială de cinematograf. După preluarea lor de UAT Vaslui, se impune efectuarea de urgență a unor expertize care să arate starea reală a clădirilor. Clădirile celor două cinematografe pot căpăta diferite utilizări, cel puțin unul putând rămâne cu destinația sa inițială de cinematograf, bineînțeles cu reabilitarea și modernizările necesare. Destinația finală a celor două cinematografe va fi stabilită în urma consultării cetățenilor municipiului Vaslui”, se explica în proiectul de hotărâre privind preluarea celor două cinematografe.

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/cinematografele-modern-si-independenta-preluate-de-consiliul-local-vaslui/

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,902FaniÎmi place
241CititoriConectați-vă
12CititoriConectați-vă

Robo Știri