ECONOMII… Consiliul Județean Vaslui a aprobat, în cadrul programului județean pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit de interes județean pentru anul 2025, suma de 700.000 lei organizațiilor neguvernamentale din județ cu activitate în domeniile: cultură, culte, social, tineret și sport. Proiectele depuse au avut ca scop stimularea persoanelor juridice fără scop patrimonial, cu activitate în domeniul culturii, cultelor, serviciilor sociale și sportului, pentru realizarea unor obiective de interes public local, însă vasluienii nu prea au fost interesați de acest sprijin financiar din partea Consiliului Județean. Astfel, când s-a tras linia, s-a constatat că nici măcar jumătate din suma pusă la bătaie nu a fost cheltuită, cei mai mulți bani mergând spre domeniul sport, unde au fost finanțate șase proiecte din totalul de 14 care au fost declarate eligibile.
În prima jumătate a anului trecut, Consiliul Județean Vaslui a aprobat nu doar bugetul de 700.000 lei, ci și ghidurile solicitantului pentru fiecare domeniu în parte în care se preciza scopul și obiectivele acordării finanțărilor nerambursabile, categoriile de beneficiari eligibili, durata, bugetul, procedura aplicată. Astfel, în cadrul sesiunii au fost depuse 19 de proiecte, după cum urmează: domeniul Cultură – 5 proiecte; domeniul Culte – 2 proiecte; domeniul Social – 2 proiecte, dintre care 1 proiect a fost depus după expirarea termenului limită, nefiind supus procesului de evaluare; domeniul Tineret – 2 proiecte; domeniul Sport – 8 proiecte. În urma procesului de evaluare, situația s-a prezentat astfel: din cele 19 proiecte depuse, 14 au fost eligibile pentru a obține finanțare. Cinci proiecte au fost respinse (2 proiecte – domeniul cultură, un proiect – domeniul tineret, 2 proiecte – domeniul sport), deoarece nu au fost îndeplinite toate criteriile prevăzute în ghidurile solicitantului. În perioada iulie-noiembrie 2025, toate cele 14 proiecte au fost implementate, valoarea totală a finanțării nerambursabile fiind de 301.446 lei, din care valoarea totală a sumelor cheltuite efectiv de beneficiar a fost de 281.177 lei.
Cei mai mulți bani, alocați domeniului Sport
Din cele 14 proiecte declarate eligibile, cele mai multe au fost pe domeniul Sport. Aici, Asociației Clubului de Șah „Gambit” Huși i s-a aprobat suma de 24.471 lei, din care suma cheltuită efectiv a fost de 24.411 lei. Cu acești bani s-au organizat două turnee, s-au achiziționat două table de șah electronice, trei seturi de piese de șah și au fost pregătiți 177 de sportivi, în acest buget fiind incluse și trei postări pe Facebook. Asociația Clubul Sportiv „Real Junior” Vaslui a solicitat și primit de la Consiliul Județean suma de 25.000 lei pentru achiziționarea, printre altele, a 30 de echipamente, 10 mingi, un cantonament de pregătire centralizat, toate în cadrul proiectului „Fotbal pentru toți”. Asociația Club Sportiv Kwon Bârlad a depus proiectul „perseverența, cheia pentru creșterea performanței”, solicitând suma de 24.635 lei, din care cheluieli efective au fost de 22.682 lei. Cu acești bani s-au făcut mai multe achiziții de echipamente sportive, dar s-a asigurat și participarea și organizarea mai multor competiții cu impact la nivel local și național. Asociația Club Sportiv „Scorpions MMA” Vaslui a solicitat suma de 24.694 lei pentru proiectul „Scorpionii Vasluiului VI”, însă cheltuieli efective au fost de 12.924 lei. De acești bani, s-a organizat Cupa Scorpions inclusiv un stagiu de pregătire. Asociația Club Sportiv „Liga de Est” Vaslui a venit cu proiectul „Descoperă frumusețea taekwondoului, performanță prin competiție și educație”, pentru care a solicitat și primit suma de 24.948 lei. La rândul ei, Asociația Clubul Sportiv „Hușana” a primit 18.027 lei pentru proiectul „Sport de performanță la ACS Hușana”, din care s-a cheltuit suma de 16.542 lei pe achiziționarea a 4 porți, 18 mingi de joc, precum și pe organizarea unui cantonament de pregătire.
Protopopiatele Huși și Bârlad, beneficiare ale programului județean
Pe domeniul Tineret, singurii care au punctat au fost cei de la Asociația Tinerilor Ortodocși Vaslui, care au depus proiectul „ATOV la un deceniu de activități cu tinerii din Vaslui” și cărora le-a fost alocată suma de 24.732 lei, din care cheltuieli efective au fost de 24.696 lei pentru organizarea a 7 activități, plata unui comunicat de presă, achiziționarea unui banner precum și a 50 de albume foto. La rândul ei, Filiala Județeană Vaslui a Asociației Nevăzătorilor din România a fost singura care a depus proiect pe domeniul Social. Cu cei 17.613 lei solicitați de la Consiliul Județean Vaslui, membrii acestei asociații au achiziționat 60 de ceasuri vorbitoare și 15 bastoane pentru nevăzători, au organizat două concursuri și au acordat 30 de premii de participare la un seminar, cheltuielile efective ridicându-se la 15.260 lei. Pe domeniul Culte, Protopopiatul Bârlad a depus proiectul „Dă sens tinereții tale”, pentru care a primit suma de 24.175 lei. Cu acești bani s-a organizat inclusiv o excursie la Târgu Ocna, precum și două ateliere tematice. S-a mai achiziționat o boxă portabilă, un set de microfoane, o baterie reîncărcabilă, servicii de catering, 500 de sticle cu apă, 100 pixuri, 100 mape, un roll-up, un banner și s-a susținut și o conferință de presă, suma cheltuită efectiv fiind de 22.879 lei. La rândul său, Protopopiatul Huși a depus proiectul „Cultură și spiritualitate pentru tinerii hușeni”, care a fost bugetat cu suma de 23.491 lei, din care cheltuielile efective s-au ridicat la 22.980 lei. Cu acești bani s-au achiziționat 120 de pixuri și mape personalizate, s-a organizat o conferință de presă și o excursie în zona Neamț, precum și patru ateliere de lucru. Pe domeniul Cultură, Consiliul Județean Vaslui a alocat suma de 69.659 lei, care a mers spre trei asociații: Asociația Filantropia Ortodoxă Huși (20.270 lei pentru crearea unei lucrări denumită „Memorie și estetică spirituală Muzeul Eparhal”, lucrare care a fost tipărită în 350 de exemplare). Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Vaslui a solicitat 25.000 lei pentru proiectul „Patrimoniul cultural în pixeli și culoare, Ateliere Digitale Negrești”, cheltuind efectiv 24.191 lei. Cu acești bani s-au organizat 4 ateliere, 3 lucrări de grafică digitală, cu prezența a 30 de participanți. Asociația Cultural Artistică și Sportivă „Club Dans M&M” a depus, la rândul ei, proiectul „Ritmurile dansului românesc”, pentru care a primit de la Consiliul Județean Vaslui suma de 24.389 lei, banii fiind folosiți inclusiv pentru participarea la un festival internațional, precum și pentru organizarea evenimentului „Magia dansului”. În total, pe cele 14 proiecte eligibile, Consiliul Județean Vaslui a cheltuit suma de 281.177 lei, deși bugetul total pus la dispoziție în cadrul programului pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit de interes județean a fost de 700.000 lei.