-5.1 C
Vaslui
11 ianuarie, 2026

Prognoza meteo 10-12 ianuarie. Metereologii anunță ger peste România. Vaslui, între zonele afectate de viscol și ninsori

Conform noii prognoze meteo de la Administrația Națională de Meteorologie, finalul de săptămână aduce temperaturi deosebit de scăzute, ninsori și ger în toată țara. Duminică vremea va deveni deosebit de rece în toată țara, iar luni temperaturile maxime se vor încadra între -10 și 2 grade, iar cele minime între -15 și -4 grade.

Prognoza meteo pentru sâmbătă

Vremea va fi deosebit de rece în jumătatea de nord a țării, geroasă dimineața în nordul Moldovei și în estul Transilvaniei, iar noaptea în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și la munte. În nordul Moldovei gerul va persista și în timpul zilei. În celelalte regiuni valorile termice diurne se vor situa în general peste cele specifice perioadei.

Cerul va avea înnorări și vor fi precipitații în sud, sud-est și local în rest. În regiunile sudice la început vor fi ploi și lapoviță și izolat se va depune polei, iar noaptea vor predomina ninsorile și în extremitatea de sud și de sud-est se va depune strat de zăpadă în general de 5…15 cm (echivalent în apă de 10…15 l/mp). În celelalte zone, ninsorile vor fi slabe.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări seara și noaptea în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei și în sudul Moldovei cu viteze în general de 40…55 km/h, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime se vor încadra între -11 grade în nordul Moldovei și 10 grade în sudul litoralului, iar cele minime vor fi cuprinse între -18 și 0 grade. Izolat va fi ceață cu depunere de chiciură.

Cum va fi vremea duminică

Vremea va deveni deosebit de rece în toată țara, geroasă mai ales dimineața și noaptea în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și la munte și izolat în celelalte regiuni.

Cerul va fi mai mult noros și vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare la munte și în Maramureș, local în Banat, Transilvania, Oltenia și Muntenia și pe arii restrânse în rest.

Vântul va sufla slab și moderat, local și temporar cu intensificări în sud-vest, sud și est, precum și la munte, cu viteze în general de 40…50 km/h, iar la altitudini mari rafalele vor atinge 60…70 km/h, viscolind ninsoarea.

Temperaturile maxime se vor situa între -11 și 1 grad, cu cele mai ridicate valori în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -16 și -6 grade. Izolat se va forma ceață cu depunere de chiciură.

Prognoza meteo pentru luni

Vremea se va menține deosebit de rece, geroasă dimineața și noaptea în regiunile intracarpatice, la munte și local în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -10 și 2 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între -15 și -4 grade.

Cerul va fi variabil în sud-est și vor fi înnorări temporare în restul teritoriului. Va ninge slab, ziua local la munte, în nordul și în centrul țării, iar noaptea în vest și nord-vest. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă și local în sud-vest și în est. Pe arii restrânse va fi ceață și chiciură.

Sursa: https://www.monitoruldevaslui.ro/2026/01/prognoza-meteo-10-12-ianuarie-metreologii-anunta-ger-peste-romania-vaslui-intre-zonele-afectate-de-viscol-si-ninsori/

Ultimă oră

Același autor