8.5 C
Vaslui
9 ianuarie, 2025

Prins la volanul unui autocar deși nu avea drept de conducere

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui efectuează cercetări în privinţa unui cetățean român care a fost depistat conducând un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea acest drept.

În data de 08 ianuarie a.c, în jurul orei 16.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui -ITPF Iași a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Drânceni, un ansamblu rutier format dintr-un autocar și o remorcă, condus de un cetățean român, în vârstă de 38 de ani.

„La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere valabil pentru categoriile „D” și „E”, necesare pentru a putea conduce ansamblul în cauză”, a spus Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Post navigation

Related Posts

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetățenie română și…

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie R.Moldova,…

Doar 16% dintre români se gândesc să cumpere o mașină electrică în următorul an, iar o pondere însemnată, circa 26%,…

Sursa: http://actualvs.ro/2025/01/09/prins-la-volanul-unui-autocar-desi-nu-avea-drept-de-conducere/

Ultimă oră

Același autor