12.8 C
Vaslui
6 noiembrie, 2025

Prins la frontieră cu permis de ședere fals: Moldovean de 58 de ani, cercetat de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Albița au descoperit un bărbat cu cetățenie din Republica Moldova care a încercat să intre în România prezentând un permis de ședere polonez fals.

Evenimentul s-a petrecut pe 5 noiembrie, în jurul orei 12.00, când bărbatul, pasager într-un microbuz, s-a prezentat pentru formalitățile de control la frontieră. Alături de documentul de identitate, acesta a prezentat un permis de ședere asemănător celor emise de autoritățile poloneze.

Polițiștii, având suspiciuni privind autenticitatea documentului, au efectuat verificări suplimentare și au constatat că permisul nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals.

„Bărbatul a declarat că a procurat documentul în timp ce lucra în Belgia, prin intermediul administratorului firmei la care era angajat, contra sumei de 1.500 de euro. Acesta a susținut că nu știa că documentul era fals sau falsificat”, a declarat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

În prezent, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale, urmând ca, la finalizarea anchetei, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: http://actualvs.ro/2025/11/06/prins-la-frontiera-cu-permis-de-sedere-fals-moldovean-de-58-de-ani-cercetat-de-politistii-de-frontiera/

Ultimă oră

Același autor