MICA AMBASADĂ DE LA PARIS… Județul Vaslui nu a dat numai conducători de țară precum domnitorii Dimitrie Cantemir și Alexandru Ioan Cuza ori președintele Gheorghe Gheorghiu Dej sau șefi de guverne cum ar fi Mihail Kogălniceanu, Manolache Kostaki Epureanu sau Gheorghe Mironescu, ci și femei destoinice care au stat în spatele unor mari oameni, care s-au remarcat înainte de a apărea în lumina reflectoarele drept primele doamne ale țării. Pianista Elena Bibescu, fiica boierului Manolache Kostaki Epureanu este exemplul cel mai grăitor. Aceasta ajunge o pianistă virtuoasă în Franța, recunoscută de toată elita pariziană. Când a ținut un spectacol de caritate la București îl cunoaște pe fiul domnitorului Gheorghe Bibescu, prințul Alexandru. Astfel se unesc două familii vechi din cele două regiuni istorice ale Românie.
Elena Bibescu s-a născut în 1855 în Bârlad ca fiică mijlocie a boierului Manolache Kostaki Epureanu, ilustru om politic al vremii care a fondat atât Partidul Liberal, cât și cel Conservator, fost prim-ministru atât în Principatele Române, cât și în România Mare. A urmat doi ani de conservator la Viena, unde a fost distinsă de Conservatorul Imperial cu o medalie. Continuă să studieze pianul timp de un an cu Anton Rubinstein, pianist cu renume internațional. Debutează în februarie 1873 pe scena Teatrului Mare din București cu un concert pentru săraci. În acea seară, fiul fostului domnitor Gheorghe Bibescu, prințul Alexandru, o cere în căsătorie și se unesc astfel două familii cu idealuri opuse: Kostăcheștii din Moldova care îl susțineau pe Al. I. Cuza și Bibeștii din Oltenia – în opoziție față de Cuza. Timp de un sfert de secol a întreținut la Paris unul din cele mai ilustre saloane de muzică. Concerta până la leșin. Elena Bibescu a murit în floarea vârstei, la 47 de ani, în urma unui cancer gastric. Nu au rămas înregistrări ale partiturilor abordate de ea, deși s-a scris în presa vremii că aceasta intra într-un fel de transă când degetele atingeau clapele pianului și își încheia concertele intrând într-un leșin profund. Pe atunci, aceste manifestări nu erau considerate semne de o posibilă boală gravă, ci dăruirea extremă, o dovadă că artista trăia pasajul interpretativ cu pasiune.
Salonul Albastru al principesei, un soi de ambasadă a Principatelor Unite Române la Paris
În saloanele muzicale ale principesei Elena Bibescu, atât în București cât și la Paris, au intrat muzicieni și scriitori celebri: Richard Wagner, Franz Liszt, Anatole France, Claude Debussy și mulți alții. Mai mult, fiii pianistei, Anton și Emanuel Bibescu, au avut un rol important în geneza romanului lui Marcel Proust, „În căutarea timpului pierdut”. Viața „salonului albastru” al principesei Elena Bibescu a mers înainte fără ca nimeni să bănuiască boala gravă a amfitrioanei. Matineurile și seratele erau menționate de presa franceză, erau cele mai așteptate evenimente culturale cu public restrâns, fără accesul celor care nu făceau parte din elita scriitorilor și muzicienilor vremii. După 1989, după cum reiese din documentele găsite de academicianul C. D. Zeletin, mediile muzicale franceze asociau numele tânărului compozitor român George Enescu cu cel al protectoarei sale. Muzicianul i-a fost etern recunoscător pentru sprijinul acordat și a considerat-o ca pe o a doua mamă. Tot ei i-a dedicat opera până la Oedip.
Marea pianistă, p rincipesa Elena Bibescu, a doua „mamă” a lui George Enescu
PROMOTORUL MARELUI COMPOZITOR … Pe când avea doar 17 ani, George Enescu și-a făcut intrarea ca muzician la Paris și a susținut un prim concert în fața unui public elitist în salonul principesei Elena Bibescu. În același loc, într-un cadru intim, a ținut să-l prezinte și să-l lanseze pe Enescu, intuind geniul acestuia. „Protectoarea lui George Enescu n-a apucat să cunoască nici măcar Rapsodiile române, deși a avut revelația viitorului său de compozitor, așa cum nici Lorenzo de Medici, protectorul lui Michelangelo Buonarroti, n-a apucat să se bucure de Pieta de la Roma, dar mai ales de splendoarea colosului David… Elena Bibescu i-a prevăzut însă lui George Enescu, cea dintâi, eternitatea”, a menționat scriitorul și profesorul C. D. Zeletin în „Mărturisirea” (prefața) lucrării „Principesa Elena Bibescu marea pianistă”, volum apărut în 2007 cu sprijinul Autorității Naționale pentru Cercetare științifică.