8.1 C
Vaslui
11 mai, 2025

Președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost prins în flagrant de DNA

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost prins în flagrant de DNA în timp ce lua peste 1,2 milioane de lei pentru a favoriza o firmă să obţină un contract.

Sursa foto: Captură video Antena 3 CNN

Flagrantul s-ar fi realizat cu bani marcați de DNA la un restaurant, acolo unde președintele CJ Vaslui,

, lua masa.

Dumitru Buzatu avea asupra sa 1.250.000 de lei. Surse Antena 3 CNN spun că banii ar fi fost primiți pentru a favoriza o firmă să obțină un contract care ar fi fost evaluat la o sumă mult mai mare, în jur de 12 milioane de lei.

La această oră procurorii efectuează percheziții la domiciliul lui Dumitru Buzatu.

Dumitru Buzatu este vicepreședinte PSD, președinte al CJ Vaslui, fost deputat și unul dintre cei mai longevivi lideri județeni ai PSD.

Dumitru Buzatu a fost ales deputat în 1992, pe listele PDSR, și s-a aflat în Parlamentul României până în 2012. În 2012, a devenit președintele Consiliului Județean Vaslui.

„Voi convoca mâine de urgență Biroul Politic Național în format online și voi propune colegilor excluderea domnului Dumitru Buzatu din partid. Am spus întotdeauna că în mandatul meu toleranța pentru faptele de corupție este ZERO! Iar cei care nu înțeleg acest lucru nu au ce căuta în PSD!”, a spus Marcel Ciolacu, președintele PSD.

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/presedintele-cj-vaslui-dumitru-buzatu-a-fost-prins-in-flagrant-de-dna-mita-686763.html

Ultimă oră

Același autor