-5.7 C
Vaslui
12 ianuarie, 2026

Președintele AUR Vaslui, Ionel Sandu, despre taxele 2026: ”Ne opunem la acest genocid, suntem împotriva acestor taxe aberante”

Potrivit directorului executiv al Direcției Economice din cadrul Primăriei municipiului Vaslui, Eugen Boț, creșteri importante vor fi înregistrate și la anumite categorii de terenuri, unde majorările sunt de peste 70%.

”Impozitul la persoane fizice pe clădirile rezidențiale va crește cu 90%, fiind vorba de norma de impunere dată prin lege, iar la clădirile nerezidențiale, adică spații comerciale, nu se înregistrează creșteri. La terenurile intravilane cu construcții va fi o creștere de 5,6%, actualizată cu rata inflației, iar în cazul celor cu altă folosință se va înregistra o creștere cu 70%. În cazul terenurilor situate în extravilan se va aplica, de asemenea, majorarea decisă prin lege”, a explicat directorul economic al Primăriei.

La ședința CL din decembrie 2025, la care s-au votat noile impozite și taxe, singurii care s-au opus acestei majorări au fost consilierii locali AUR. Aceștta au cerut lămuriri, prin vocea președintelui organizației municipale AUR, Ionel Sandu, despre creșterea taxelor la un nivel record.

”Eu cred că se cheamă haiducie, ce pățim noi, astăzi, cu aceste impozite și taxe! Haiducia lui Bolojan și a acoliților lui… De fapt, nici haiducie nu pot să spun că este, pentru că iau de la săraci și dau la bogați. Oamenii sărăcesc de la o zi la alta.

Ce au avut oamenii aceștia cu persoanele cu dizabilități? Of-ul meu este, în proporție de peste 90%, la nivel central. La nivel local, am văzut că s-a făcut tot ce s-a putut să fie îndulcită puțin această gălușcă amară, taxele și impozitele pe 2026. Ce-au avut oamenii aceștia cu persoanele cu dizbilități? Se spune despre cei cu pensii speciale că și-au dobândit un drept, iar acum nimeni nu mai poate să le ia acest drept. Dar, persoanele cu handicap nu au câștigat și ele un drept? De ce se trece peste aceste persoane cu tăvălugul și nu se ține cont de aceste persoane amărâte? Este o situație dramatică, din punctul meu de vedere.

În 2025, cred, s-au colectat taxele locale, dar în 2026, odată ce taxele se dublează, va fi o mare problemă, ne vom da seama că în bugetul Primăriei nu au ajuns banii care se credea că se vor încasa.

Suntem total împotriva acestor taxe! Noi, consilierii AUR, așa mici cum suntem, și localitatea Vaslui, așa mică cum este ea, tragem un semnal de alarmă la acest genocid adresat cetățenilor, mă gândesc la cetățenii din municipiul Vaslui. Vom vota împotrivă” , a spus dl. Sandu.

Sursa: https://vasluianul.ro/presedintele-aur-vaslui-ionel-sandu-despre-taxele-2026-ne-opunem-la-acest-genocid-suntem-impotriva-acestor-taxe-aberante/

Ultimă oră

Același autor