Vineri, 7 Februarie 2025
Redăm integral comunicarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, susținută în cadrul Colocviului național „Presa bisericească la Centenarul Patriarhiei Române”
„Mediul este mesajul”
Ori de câte ori se aduce în discuţie folosirea mediilor digitale cu privire la viaţa Bisericii, este formulată o grijă aparte şi subtil distilată în următoarea formulare lapidară şi simplistă: tehnologia nu e nici bună, nici rea în sine. Contează modul ei de întrebuinţare. O asemenea optică are drept sursă principală cuvintele lui David Sarnoff, cel care a pledat pentru acceptarea fără nicio rezervă a tehnologiei radio-ului şi a televiziunii în America: „Prea suntem înclinaţi să facem din instrumentele tehnologiei ţapul ispăşitor pentru păcatele celor care le mânuiesc. Produsele ştiinţei moderne nu sunt în sine bune sau rele; felul în care sunt utilizate le determină valoarea”
Filosoful canadian Marshall McLuhan amendează extrem de categoric o asemenea mentalitate, etichetându-o ca fiind „vocea somnabulismului actual”
. De ce un diagnostic atât de tranşant? Este ignorat faptul că tehnologia înseamnă un mediu care nu poate fi confundat cu mesajul pe care îl transmite şi pe care îl poate modifica substanţial. Însuşi „mediul este mesajul”
(„the medium is the message”), ca să cităm celebra formulă a aceluiaşi Marshall McLuhan. Adică, diversele forme ale tehnologiei moderne, mediile, sunt mai importante decât conţinuturile transmise prin intermediul acestora, afectând, într-un fel sau altul, structura societăţii sau structura omului
. Această realitate poate fi înţeleasă printr-o comparaţie plastică furnizată de acelaşi autor amintit mai sus: „«Conţinutul» unui mediu este ca şi bucata zemoasă de carne pe care hoţul o foloseşte ca să distragă atenţia câinelui de pază al minţii. Efectul mediului devine puternic şi intens numai pentru că mediului i se dă un alt mediu drept «conţinut»”
Iar pentru a fi mai concreţi, putem spune că mediile digitale conţin şi favorizează natural şi aproape întotdeauna realizabil „suprastimularea senzorială” care „împiedică autoreflecţia”
; „data smog şi multitasking-ul” care „diminuează puterea atenţiei”
; „multiplicarea dorinţelor” care „slăbeşte voinţa”
; „consumerismul” care „slăbeşte disponibilitatea pentru contemplaţie”
, precum şi crearea mai multor contacte sociale prin intermediul conectivităţii digitale, un factor prielnic de dezvoltare a singurătăţii care „nu este numai un simptom, adică un semn al unei boli, ci este ea însăşi o boală”
În acest context este lesne de înţeles că mediul poate influenţa şi conţinutul mesajului transmis, aşa cum mentalitatea unui om poate înrâuri acţiunile sale. Este ceea ce a afirmat atât de explicit Sfântul Maxim Mărturisitorul prin următoarele cuvinte: „Nu întrebuinţa rău ideile, ca să nu fii silit să întrebuinţezi rău şi lucrurile. Căci de nu păcătuieşte cineva mai întâi cu mintea, nu va păcătui nici cu lucru”
Mediile digitale – „centru simbolic al societăţii”
Acest „mediu” al dispozitivelor digitale este exact ca „mreaja”
de care se foloseşte vânătorul sau pescarul pentru animale sau pentru peşti. Dintr-o dată, peştele sau animalul capturat pătrunde într-un alt mediu care îi reconfigurează imediat condiţiile de viaţă. Astfel, nu „mrejele virtualului” sunt o problemă, ci faptul că noi cădem cu lejeritate în capcanele fascinante ale acestuia.
Prin mediile digitale ne creăm o „identitate virtuală”
care se exprimă prin aspiraţia omului „de a se situa întotdeauna «în centrul lumii», adică în miezul lipsit de grijă şi de durere al
, aşa cum susţine unul dintre cercetătorii competenţi în acest domeniu.
Poate aşa se explică faptul că în era mediilor digitale unii sunt animaţi de „iluzia că fiecare poate fi celebru”
, ajungându-se în situaţia, defavorabilă pentru Biserică, în care cercetătorii să analizeze, din punct de vedere sociologic, sintagma „celebrity priests” („preoţi celebri”)
care au transformat web-ul într-un „altar electronic”
Această dorinţă developează ipostaza omului din paradis care se afla „în centrul lumii”, stare pe care crede că o poate reedita prin prezenţa lui în mediul online. În spate fiind iluzia că urâtul şi cenuşiul din viaţa reală pot fi evitate prin refugiul în lumea virtuală a mediilor digitale. Acestea din urmă „comprimă realitatea la un singur obiect, şi acela instabil, ecranul”
. Iar „în cazul conectării în reţea, paradisul este întrezărit
în ceilalţi
. De aceea, se vorbeşte tot mai mult de iluzia „paradisului virtual”
al mediilor digitale.
Pe cale de consecinţă, aşa cum „mass-media”, conform reputatului profesor şi cercetător Mihai Coman, „nu mai este un sistem printre alte sisteme, ci devine centrul simbolic al societăţii, instanţa supremă care modelează construcţiile socioculturale din toate domeniile”
, la fel mediile digitale ocupă deja un loc ultra-privilegiat în experienţa vieţii noastre cotidiene. „Altfel spus”, atât mass-media, cât şi mediile digitale, am adăuga noi, „devin acum ceea ce era Biserica în Evul Mediu”
Ingredientele narcisismului digital: sărăcirea fiinţei şi obsesia pentru nou
Căutând să fie „centrul lumii”, omul, prin folosirea mediilor digitale descoperă că acestea sunt de fapt, aşa cum afirma Marshall McLuhan, extensiile fiinţei sale
. În felul acesta se explică dependenţa aproape iremediabilă a omului de mediile digitale. Acestea creează iluzia şi în acelaşi timp adevărul că sunt nişte extensii ale noastre. Credem că ne putem livra propria fiinţă prin ele. De aici rezultă preocuparea aproape compulsivă a omului tehnologizat ca, prin imagine sau conţinut digital, să se livreze cât mai perfect şi cât mai des cu putinţă în mediul virtual. Este însetat de „irealul cu aparenţă de real”
În contrast cu taina icoanei care vrea să ne vadă sau să fim „văzuţi de prototipul ei”
, imaginea lansată în mediul virtual cere să fie văzută, apreciată şi distribuită, devenind ca un idol pentru emiţător şi pentru receptor.
Suntem exact ca în mitul lui Narcis care nu era atât îndrăgostit de propria sa imagine, cum eronat se crede, cât de faptul că el a crezut că în oglinda apei „este altcineva”
. Mai mult, a căzut în extaz când şi-a văzut propriul chip în apă, fără să conştientizeze că este el însuşi oglindit în apă. „Tânărul Narcis”, interpretează un autor avizat, „era amorţit. Îşi adaptase existenţa proprie la propria extensie şi devenise un sistem închis. Morala mitului este că oamenii devin imediat fascinaţi de orice extensie a lor făcută din alt material decât cel din care sunt făcuţi ei înşişi”
. De aceea, i se spune lui Narcis: „Naivule, de ce cauţi zadarnic să prinzi o fantomă care fuge fără încetare? Ceea ce doreşti nu există nicăieri. Mută-te mai departe şi ceea ce iubeşti va dispărea. Ceea ce vezi este umbra chipului tău răsfrânt în ape. N-are nimic în sine. Vine cu tine şi rămâne cu tine. Va pleca cu tine, dacă tu poţi pleca din acest loc”
Raportarea obsesivă a lui Narcis la propriul chip
, precum şi incapacitatea de a se mai desprinde de ceea ce vedea în apă, pentru că nu ştia că oglindirea din apă este chiar el însuşi aplecat asupra acesteia, devine paradigma modului cum ne raportăm şi noi la mediile digitale
, care sunt extensii perfecte ale noastre.
Cu alte cuvinte, „Eul nostru real se «îndrăgosteşte» de Eul virtual: omul din faţa ecranului se îndrăgosteşte de imaginea pe care şi-a creat-o pe ecrane, şi despre care crede că poate fi îmbunătăţită oricând”
În acest punct intervine fascinaţia perpetuă pentru nou şi dorinţa de a ne reinventa pe noi înşine
, inducându-ne iluzia că putem fi omniprezenţi
şi hiperconectaţi cu toată lumea.
Pentru omul vrăjit de progresul tehnologiei noul a devenit o valoare în sine, „complet independent de orice conţinut. Un non-modern nu va accepta niciodată valoarea pe care i-o propui până nu te va întreba: «Ce conţinut anume are această valoare?». Un modern va spune: «Dar e ultima realizare! E cea mai bună!
s-o adoptăm»”
. Deci, asistăm la construirea unui alt idol specific modernităţii târzii: noul cu orice preţ, indiferent de conţinutul pe care îl are.
Presa bisericească
online – antidot la tendinţa de „selfizare” a omului mediilor digitale
Având în vedere această succintă expediţie hermeneutică despre impactul mediilor digitale asupra fiinţei umane, se impune să aducem în atenţie şi remediul la această transformare a mediului virtual într-un „paradis tehnologic”, prin care omul se orizontalizează, se autonomizează tot mai mult, crezând că orice click oferă şansa de a fi în „centrul lumii”.
Nu este suficient să diagnosticăm această posibilă sărăcire a fiinţei prin utilizarea mediilor digitale, ci e nevoie să conştientizăm că nu înfierarea tendenţioasă este soluţia ieşirii din acest tehno-pesimism, ci identificarea alternativei terapeutice la acest deficit şi carenţă existenţială, cărora în mod deliberat le este parte omul conectat la social media. Doar prin înţelepciune şi discernământ putem să retrezim în noi dorul după comuniune şi după plinătatea fiinţei noastre, aflate în relaţie de credinţă şi iubire cu Dumnezeu.
Chiar dacă trăim într-o eră a videocraţiei, puternic irigată de abundenţa imaginilor, nu ar trebui să ne scape din vedere că poate fi infirmată din plin sintagma că „imaginea nu minte”. Dimpotrivă, „şi imaginea minte”
, ar spune unul dintre cercetătorii în domeniu. Mai mult, prea multă imagine „sărăceşte înţelegerea” şi „capacitatea de abstractizare a omului”: „Imaginea unui şomer nu ne face să înţelegem în niciun fel de ce există şomajul şi cum poate fi el prevenit. Urmând aceeaşi regulă, imaginea unui deţinut care părăseşte închisoarea nu explică libertatea, vederea unui sărac nu explică sărăcia, iar imaginea unui bolnav nu explică boala”
Presa bisericească online poate fi un remediu redutabil la această tendinţă de orizontalizare, de autonomizare şi de „selfizare” a omului prin folosirea excesivă şi abuzivă a mediilor digitale. Cu o singură condiţie: să reediteze permanent în conţinutul ei echilibrul spiritual exprimat atât de adânc şi frumos în taina icoanei: cuvântul devenit icoana şi icoana care poate fi transpusă în cuvânt, suportul amândurora fiind persoana îndumnezeită/înduhovnicită, care ne spune că omul nu poate trăi în niciun fel autonom de Dumnezeu.
De aceea, pentru teologia ortodoxă, tehnologia, mediile digitale, poate crea „anumite pericole pentru om” doar atunci când greşeala lor „se află în
lor, în funcţionarea şi dezvoltarea lor independentă şi de la sine putere”
, aşa cum în mod just subliniază teologul ortodox grec Panayotis Nellas.
Consider că sintagma „presă bisericească” nu este una tehnică sau caducă, ci foarte adecvată
. În centrul ei nu este omul cu imperfecţiunile sale şi cu dorinţa de a ideologiza totul, adică de a polariza până la a zdrobi taina finţei umane şi a lumii ca dar a lui Dumnezeu, ci Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, a Cărui „umanitate e transparentă Dumnezeirii şi celorlalţi oameni, neavând un ipostas propriu ca un posibil zid opac în faţa realităţii lui Dumnezeu şi a celorlalţi oameni. Hristos e în gradul suprem omul pentru oameni, întrucât e omul pentru Dumnezeu sau umanitatea deschisă deplin lui Dumnezeu”
În contrast cu presa seculară, presa bisericească, fie ea offline sau online, în măsura în care exprimă fidel valorile Evangheliei şi ale Tradiţiei Bisericii, avându-L în centrul ei pe Hristos Cuvântul, „icoana/chipul lui Dumnezeu celui nevăzut” (Coloseni 1, 15), nu cuvintele şi imaginile noastre idolatrizate, ne poate feri de transformarea actului credinţei în spectacol, fapt care ar însemna plonjarea într-un formalism păgubos pentru consistenţa şi profunzimea relaţiei noastre cu Dumnezeu; presa bisericească ne poate feri de falsa neputinţă de a crede că nu e posibilă reconcilierea dintre ceea ce specialiştii numesc „religion online”, care ar însemna site-uri religioase oficiale tutelate de autoritatea teologică a Bisericii
, şi „online religion”, care ar însemna site-uri religioase „interactive şi foarte puţin controlate”, reprezentând „forme religioase nerecunoscute (şi frecvent neacceptate) de instituţiile religioase canonice, deci, care, în principiu, nu ar trebui să aibă nicio legătură cu o religie offline”
, pentru că diferendul nu este între cenzură şi libertate, între dezinvoltură şi autoritate, între ilegalitate şi legitimitate, ci între eroare şi adevăr, între virtualizarea completă a comuniunii, „cum este cazul Methodist Church, care a creat, în 2004, prima «Biserică 3D», numită şi «The Church of Fools»
, şi participare concretă la viaţa Bisericii; presa bisericească ne poate feri de tentaţia, chiar şi în Biserică, de „a sacraliza” persoane – aici am în vedere sensul sociologic al termenului, care este opus procesului de canonizare a Bisericii, implicând „crearea unei aureole sacre exclusiv în interiorul discursului mediatic” pentru „lideri politici” sau religioşi, pentru „vedete, locuri frumoase sau produse”
– care n-au întrupat în niciun fel exigenţele unei vieţi în concordanţă autentică cu ceea ce generic numim, „viaţă în Hristos”; această „sacralizare” poate să ia diverse chipuri, inclusiv în Biserică, prin intermediul mass-mediei sau al reţelelor de socializare, cum ar fi: cultul personalităţii, ignorarea „semnelor vremii”, cantonarea într-un fals idealism, de parcă nu am fi şi fiinţe supuse tranziţiei istoriei şi încercărilor ei, frica de a avea o opinie discordantă faţă de cel care ne este superior din punct de vedere ierarhic şi, desigur, servilismul care ne depersonalizează cel mai mult; presa bisericească ne poate feri de discursul antagonic cu privire la folosirea mediilor digitale care se concretizează fie într-o raportare „euforică” sau „utopică” (aşa cum consemnează acest lucru un cercetător
al relaţiei dintre religie şi internet), propagându-se absurdul unui mesaj al cărui conţinut susţine că „Internetul este o poartă către spiritualitate”, că „prin internet se pot manifesta spiritualitatea, nemurirea şi transcendenţa”, că „folosind resursele Internetului, liderii religioşi pot face ca mesajele lor să ajungă în orice punct al globului, ceea ce le amplifică influenţa şi potenţialul de a propovădui propria religie”, aceştia devenind un fel de „cler tehnologizat”; fie într-o raportare „distopică care deplânge posibila distrugere a mecanismelor sociale şi a valorilor culturale şi pierderea unei
age d’or
”, văzând în internet „o sursă de alienare a spiritului religios” sau „o ameninţare pentru doctrinele şi practicile religioase şi pentru viaţa spirituală în general”.
Presa bisericească online – şi aici am în vedere în primul rând agenţia de ştiri
care este prezentă pe
(două pagini de conţinut în Ro şi En, separat), pe
(fostul Twitter, 3 pagini de conţinut: în Ro – @agenţiabasilica, în En – @basilicanews şi pagina de fotografii @basilicaphotos), pe
, având şi canal de
; şi în al doilea rând, am în vedere faptul că aproape toate eparhiile au cel puţin un cont sau mai multe pe reţelele de socializare – deci, presa bisericească online este cea care are menirea „să cântărească ziua din perspectiva eternităţii”
, „deosebindu-se de cea (presa) secularizată”, aşa cum subliniază acest aspect un teolog contemporan român, „prin faptul că nu participă la mitologizarea informaţiei. În consecinţă, practicată corect, ea nu exagerează şi nici nu minimalizează. Umană, fundamentată de chemarea către Împărăţia lui Dumnezeu, ea are un mesaj realist, obiectiv, prin care oferă celuilalt căile concret şi soluţiile practice de a ajunge la mântuire în ciuda complexităţii cotidiene. Caracterul eshatologic declarat o fereşte, în principiu, de fabulaţie, de fantastic, neavând cum să inducă în eroare. Singura ei «manipulare» are direcţia cerului (…). Şi în acest fel,
devine o
Presa bisericească online este antidotul cel mai bun şi autentic la tendinţa de narcisizare indusă de folosirea mediilor digitale, pentru că în centrul ei este Hristos, Iubirea, Smerenia, Adevăru, Bucuria şi Lumina absolută.
Marshall McLuhan, Să înţelegem media. Extensiile omului , ediţie critică de W. Terrence Gordon, traducere din limba engleză de Ovidiu George Vitan, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2011, p. 37.
Ibidem .
Ibidem , p. 33.
Manfred Spitzer, Demenţa digitală. Cum ne tulbură mintea noile tehnologii , traducere din germană de Dana Verescu, Bucureşti, Editura Humanitas, p. 11: „Mediile digitale – calculatoare, telefoane inteligente, console de jocuri şi nu în ultimul rând televizorul – ne schimbă viaţa”.
Marshall McLuhan, op.cit. , p. 44.
Arhid. Adrian Sorin Mihalache, Eşti ceea ce trăieşti. Câteva date recente din neuroştiinţe şi experienţele duhovniceşti ale Filocaliei2 (Colecţia „Media Christiana. Seria Lumina”), Bucureşti, Editura Trinitas, 2019, p. 43-48.
Ibidem , p. 48-49. Vezi şi capitolul „Multitasking: atenţie tulburată”
din volumul lui Manfred Spitzer, Demenţa digitală …, 2020, p. 194-205.
Arhid. Adrian Sorin Mihalache, op.cit ., p. 49-54. Giovanni Sartori, Homo videns. Imbecilizarea prin televiziune şi post-gândirea , traducere din italiană de Mihai Elin, Bucureşti, Editura Humanitas, 2005, p. 42: „Prea multe opţiuni ne fac să plesnim de opţiuni; iar năvala de mesaje ne omoară cu mesajele”.
Arhid. Adrian Sorin Mihalache, op.cit ., p. 55-56.
Manfred Spitzer, Singurătatea: boala nerecunoscută , traducere din germană de Andra-Octavia Drăghiciu şi Alexandra Furnea, Bucureşti, Editura Humanitas, 2018, p. 9. Vezi în acest sens şi Noreena Hertz, Secolul singurătăţii. O pledoarie pentru relaţiile interumane , traducere din limba engleză de Simona-Maria Onciu, Bucureşti, Editura Humanitas, 2021.
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste II, 78 (Filocalia II), traducere din greceşte de Dumitru Stăniloae, Sibiu, Tipografia Arhidiecezană, 1947, p. 71.
Mihnea Măruţă, Identitatea virtuală. Cum şi de ce ne transformă reţelele de socializare , Bucureşti, Eidtura Humanitas, 2023, p. 125.
Ibidem , p. 18: „Prin identitate virtuală înţeleg identitatea care i se creează unei persoane prin intermediul uneia sau mai multor reţele de socializare”.
Ibidem , p. 125.
Teodor Baconschi, Facebook. Fabrica de narcisism , în Facebook. Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut). Insula cetăţii.Jurnal parizian (1991-1994), cu o postfaţă din Lisabona. Despre necunoscut (Scrieri 3. Colecţia Distinguo ), Bucureşti, Editura Spandugino, 2022, p. 44.
Mihai Coman, 101 concepte pentru a înţelege religiile lumii , Iaşi, Editura Polirom, 2024, p. 164-166.
Elena-Adriana Filipescu, Spaţiul virtual, mediul online şi comunicarea religioasă. O analiză a formelor de comunicare online ale Bisericii Ortodoxe Române , f. l., GlobeEdit, 2020, p. 80.
Mihnea Măruţă, Identitatea virtuală …, 2023, p. 126.
Ibidem , p. 106: „Paradisul din reţea”. Vezi şi Giovanni Cucci, Paradis virtuel ou enfer.net? Risques et possibilités de la révolution digitale , traduit de l’italien par Ivan Murovec, Namur, Éditions Jésuites, 2016.
Mihai Coman, Mass-media, religie, spaţiul public , Iaşi, Editura Polirom, 2020, p. 65.
Marshall McLuhan, op.cit. , p. 76-81.
Mihnea Măruţă, op. cit ., 2023, p. 106.
Jean-Luc Marion, Crucea vizibilului. Tablou, televiziune, icoană – o privire fenomenologică , traducere şi postfaţă de Mihail Neamţu, Sibiu, Editura Deisis, 2000, p. 97: „Icoana slăbeşte în ea imaginea, pentru a preveni orice auto-suficienţă, auto-nomie, auto-afirmare”.
Marshall McLuhan, op.cit. , p. 76.
Ibidem , p. 75.
Ovidiu, Metamorfoze , traducere, studiu introductiv şi note de David Popescu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1959, p. 76-77.
Ibidem , p. 76: „De câte ori a sărutat zadarnic izvorul înşelător! De câte ori şi-a cufundat braţele în apă să cuprindă chipul văzut, fără să se poată prinde în braţe pe sine! Nu ştie ce vede, dar e mistuit de ceea ce vede şi aceeaşi rătăcire care-i amăgeşte ochii îl aţâţă”.
Vezi în acest sens analiza extrem de profundă pe această temă la Mihnea Măruţă, op.cit. , 2023, p. 106-127.
Mihnea Măruţă, op.cit. , p. 113.
Ibidem , p. 122: „ Ce anume duce la dependenţa de reţea?(…). Un prim răspuns este continua noutate : când suntem conectaţi, când «intrăm» pe Facebook, Instagram sau TikTok, survenirea continuă a unor fragmente din vieţile altora ne induce proiecţii şi reverii, laolaltă cu iluzii de ubicuitate şi de aflare-împreună”.
Teodor Baconschi, op.cit. , p. 86: „Cursa pentru omniprezenţă este hybris -ul erei media”.
H.-R. Patapievici, Discernământul modernizării. 7 conferinţe despre situaţia de fapt , Bucureşti, Editura Humanitas, 2004, p. 108.
Din păcate, după ştiinţa noastră nu dispunem încă de o monografie actualizată şi completă despre presa bisericească offline/scrisă. Semnalăm doar prima monografie pe această temă (Onisifor Ghibu, Ziaristica bisericească la români. Studiu istoric , Sibiu, Tiparul tipografiei arhidiecezene, 1910, 143 p) şi analizele extrem de percutante, inteligente şi indispensabile cercetării despre importanţa presei bisericeşti ale Părintelui Radu Preda, Cultura dialogului. Pledoarii & exerciţii (colecţia „Universitas”, seria „Theologia socialis” 7), Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2009, p. 21-65. În schimb, despre presa bisericească online dispunem de două monografii şi câteva studii extrem de bine concepute: Elena-Adriana Filipescu, Spaţiul virtual, mediul online şi comunicarea religioasă …, 2020; Liviu Vidican-Manci, Propovăduirea Evangheliei în era digitală , Cluj-Napoca, Editura Renaşterea, 2020; Mirel Bănică, Religia în fapt. Studii, schiţe şi momente (colecţia „Universitas”, seria „Theologia socialis” 17), Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2011, p. 31-37; Mihai Coman, Mass-media, religie, spaţiul public …, 2020, p. 93-107.
Giovanni Sartori, Homo videns …, 2005, p. 76.
Ibidem , p. 32-33.
Panyiotis Nellas, Ortodoxia – divino-umanism în acţiune. Studii şi articole , traducere de pr. prof. Ioan Ică sr, Sibiu, Editura Deisis, 2013, p. 299.
Radu Preda, Cultura dialogului. Pledoarii & exerciţii (colecţia „Universitas”, seria „Theologia socialis” 7), Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2009, p. 50: „(…) preferăm să o numim bisericească, arătând prin aceasta caracterul ei comunitar, eclesial”.
Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă (II) , Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 2010, p. 45-46.
Mihai Coman, Mass-media, religie, spaţiul public …, 2020, p. 95.
Ibidem , p. 96. Cf. Elena-Adriana Filipescu, Spaţiul virtual, mediul online şi comunicarea religioasă …, 2020, p. 61-67.
Mihai Coman, Mass-media, religie, spaţiul public …, 2020, p. 97.
Ibidem , p. 88.
Ibidem , p. 93-94, 102.
Teodor Baconschi, op.cit. , p. 422.
Radu Preda, op.cit. , p. 50.
Sursa: https://episcopiahusilor.ro/presa-bisericeasca-online-remediu-pentru-narcisismul-digital