-3.7 C
Vaslui
10 ianuarie, 2026

Preotul a cărui soție și cei cinci copii au fost victimele accidentului îngrozitor de la Vatra Dornei este vasluian. Consătenii din Văleni se roagă pentru sufletul copilului mort, dar și pentru salvarea celor rămași în viață

NENOROCIRE… Preotul și preoteasa de la Vatra Dornei, părinții celor cinci copii, care au trăit chiar în ziua de Bobotează o tragedie greu de cuprins în cuvinte, sunt ambii originari din județul Vaslui, mai exact din satul Văleni, comuna Pădureni. Localnicii care au privit imaginile date la buletinele de știri, cu mașina răsturnată pe cupolă, în care se afla preoteasa Diana Cozma, dar și cei cinci copii, spun că au înlemnit, când și-au dat seama că este vorba despre preotul Ioan Cozma, de la ei din sat. Preoteasa era la volan și mergea cu cei cinci copii la biserică, la slujba de Bobotează, care era ținută chiar de soțul ei. Pe strada Foresta din Vatra Dornei însă, preoteasa în vârstă de 38 de ani a pierdut controlul asupra volanului, mașina a rupt parapetul de protecție al unui pod și astfel mașina s-a prăbușit în gol 6 metri. Impactul a fost devastator. Matei, copilul de 14 ani, nu a avut nicio șansă de supraviețuire, decedând la spital, iar ceilalți copii, de 17 ani, 8 ani, 3 ani și, respectiv un an, au ajuns la Spital Clinic de Urgență Suceava, împreună cu mama lor, în stare gravă. A fost un șoc pentru o țară întreagă, mai ales că tragedia din familia unui preot s-a petrecut într-o zi atât de mare și de importantă pentru creștin-ortodocși, ziua Bobotezei.

Primarul Temistocle Diaconu spune că a aflat de cele întâmplate la scurt timp, de la viceprimarul comunei, de loc din satul Văleni. „Mie mi-a spus de nenorocire domnul viceprimar Pascal. Am înlemnit. Cum așa? Zice, da, este familia preotului din sat de la noi, Ioan Cozma, a, văzut la televizor. Doamna preoteasă era la volan, a sărit cu mașina peste un parapet și a căzut în gol, cu cinci copii în mașină. Când am auzit că unul dintre copii, un băiat de 14 ani, a murit pe loc, mi s-a strâns sufletul. Ferească Dumnezeu pe toată lumea de așa tragedie”, a spus primarul Temistocle Diaconu. De altfel, primarul Diaconu și-l amintește bine pe Ioan Cozma, de când era mic și încă era elev în sat. „Îl știu pe băiat. Era un copil foarte bun, mergea la biserică, avea credință, învăța bine, era cuminte. Nu mai știu sigur dacă a făcut liceul la Huși, dar știu că a făcut Teologia la București. Despre preoteasa Diana pot să vă spun că și ea este tot din Văleni, de loc. Dar numai că părinții ei s-au mutat demult la București. Amândoi au rădăcinile aici, la noi. Despre părintele Ioan Cozma știu că o mai are în sat pe mama lui. Gândiți-vă ce o fi în sufletul acestei femei în vârstă, să afle ea așa ceva despre nepoții ei, despre noră. E cumplit. Știu că preotul nostru paroh de la Văleni, părintele Claudiu Macovei, chiar îi botezase unul dintre copii. Doamne ajută să se facă bine tiți cei care au supraviețuit, poate reușesc medicii să facă minuni cu ei și să îi salveze, atât pe mamă, cât și pe copii”, a mai spus primarul comunei Pădureni, Temistocle Diaconu.

Preoteasa voia să ajungă cu copiii la slujba de Bobotează. Ancheta va stabili dacă gheața de pe carosabil a fost de vină, în cazul acestui accident

De reamintit că accidentul s-a produs marți, 6 ianuarie, în jurul orei 10:30, pe DN 17B, pe strada Foresta din municipiul Vatra Dornei. Diana Cozma, în vârstă de 38 de ani, soția preotului, conducea autoturismul în care se aflau cei cinci copii ai săi. Într-o curbă la stânga, femeia nu ar fi adaptat viteza, a pierdut controlul volanului, a rupt parapetul de protecție al unui pod și a căzut cu mașina în albia râului Bistrița, de la o înălțime de aproximativ șase metri. Toți ocupanții autoturismului au suferit traumatisme multiple, în special la nivelul capului. Copilul de 14 ani, Matei, a intrat în stop cardio-respirator, a fost resuscitat și intubat, iar starea sa s-a degradat accelerat. Medicii au decis să-l opereze de urgență, deși leziunile erau incompatibile cu viața. „Am rezolvat rapid ruptura de splină, dar din păcate problemele foarte grave erau la cap. Resuscitarea a continuat permanent, dar nu l-am putut salva. Au căzut în cap de la 6 metri, leziunile au fost foarte severe”, a explicat dr. Cristian Rusu, directorul medical al spitalului din Vatra Dornei. La fața locului au intervenit masiv echipaje ISU Suceava, cu două autospeciale de descarcerare, cinci echipaje SMURD și SAJ, precum și jandarmi. Mama și copiii au fost evacuați din mașină și aduși din albia râului la nivelul carosabilului. Poliția a deschis o anchetă, pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului.

Medicii suceveni au dat primele vești bune despre pacienții care au scăpat cu viață din cumplitul accident

Joi, 8 ianuarie, medicii Spitalului Clini de Urgență din Suceava au dat un licăr de speranță în acest caz. Au spus că starea celor patru copii și a soției preotului Ioan Cozma, din Vatra Dornei, internați la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, are o evoluție favorabilă. Directorul medical al spitalului, dr. Valeriu Gavrilovici, a declarat, joi, 8 ianuarie, că cei trei membri ai familiei care sunt la Terapie Intensivă – Diana, soția preotului, Iustin, în vârstă de 17 ani, și Filofteia, în vârstă de 1 an, „sunt în stare stabilă și evoluția este favorabilă”. Potrivit doctorului Gavrilovici, joi, atât mama, cât și fetița au fost detubate și medicii erau optimiști că și în cazul lui Iustin se poate renunța la intubare. „Fetița de un an tocmai a fost hrănită cu biberonul”, a spus doctorul Gavrilovici. Ceilalți doi copii răniți, Alexie, de 3 ani, și Xenia, de 8 ani, care au fost internați la Chirurgie pediatrică, au fost externați, au mai transmis medicii. Din păcate, deși atât salvatorii de la SMURD și Ambulanță, cât și medicii de la spital au depus toate eforturile pentru a-l salva și pe Matei, fiul de 14 ani al familiei Cozma, nu s-a putut. El a murit la spitalul din Vatra Dornei, la scurt timp după accident. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, de la ora 14:00, la Mănăstirea Buciumeni din Fălticeni.

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/preotul-a-carui-sotie-si-cei-cinci-copii-au-fost-victimele-accidentului-ingrozitor-de-la-vatra-dornei-este-vasluian-consatenii-din-valeni-se-roaga-pentru-sufletul-copilului-mort-dar-si-pentru-salvar/

Ultimă oră

Același autor