Cei șase, o femeie și cinci bărbați, au vârste cuprinse între 14 și 44 de ani, toți fiind din comuna Băcești. Oamenii legii spun că, în ziua de 23 decembrie, în jurul orei 22.00, pe fondul unui conflict anterior, cele șase persoane cercetate ar fi pătruns, fără drept, în locuința unui tânăr de 22 de ani din comuna Băcești, ar fi distrus geamul ușii de acces și mobilierul din încăpere, ar fi amenințat și ar fi lovit cu obiecte contondente persoanele aflate în imobil (o tânără de 20 de ani și un tânăr de 22 de ani).
Conform concluziilor provizorii medico-legale emise de medicii legiști, în urma agresiunii, tânărul de 22 de ani a suferit leziuni ce necesită 1 – 2 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare.
Ca urmare a activităților derulate de polițiști, pe 24 decembrie 2025, persoanele cercetate au fost identificate și reținute pe o perioadă de 24 de ore.
Ulterior, trei bărbați (dintre cele șase persoane cercetate) au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.