2 august 2025
Oligarhul Vladimir Plahotniuc, arestat în Grecia, a transmis un mesaj prin intermediul avocaților săi, subliniind că dorește să se întoarcă acasă pentru a-și demonstra nevinovăția și susținând că are informații potrivit cărora Chișinăul a cerut tergiversarea procesului de extrădare în Rep. Moldova.
,,În primul rând, după cum am anunțat deja prin intermediul avocaților mei, am făcut o solicitare oficială către autoritățile din Grecia, prin care am solicitat extrădarea în Republica Moldova, iar pentru asta am semnat încă vineri, 25 iulie, actele pregătite de avocați.Am de gând să revin în țară, pentru ca, mai întâi de toate, să îmi dovedesc nevinovăția în fața organelor de drept din Republica Moldova (sau ce a mai rămas din ele după așa-zisa ”reformare” din ultimii ani). Am să dovedesc tuturor că acele dosare, intentate împotriva mea, sunt falsuri ordinare, care nu au la bază probe și se limitează doar la speculații lipsite de fundament real, în locul probelor făcându-se exces de multă denigrare, ură și calomnii. Am să dovedesc că acele dosare reprezintă un produs propagandistic al guvernării și o modalitate abuzivă de luptă cu oponenții politici pe care nu-i puteau învinge sau combate pe căi politice și democratice” , așa Vladimir Plahotniuc și-a început mesajul publicat pe pagina sa de Facebook.
În ceea ce privește procesul de extrădare a acestuia, Vladimir Plahotniuc susține că autoritățile moldovene nu ar fi interesate ca acesta să fie finalizat până la scrutinul parlamentar. ..
1 august 2025