-1.6 C
Vaslui
4 februarie, 2026

Peste 3.000 de intervenții pentru pompierii din Vaslui în 2025. Mii de misiuni SMURD și bunuri salvate de peste 22 de milioane de lei

Detașamentul de Pompieri Vaslui, subunitate de intervenție aflată în subordinea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui, a făcut public bilanțul activității pentru anul 2025. Potrivit datelor prezentate, principala misiune a pompierilor a fost, și în acest an, protejarea vieții, a bunurilor și a mediului, prin intervenții rapide și coordonate în situații de urgență.

În total, pe parcursul anului 2025, pompierii vasluieni au intervenit pentru gestionarea a 3.026 de situații de urgență, acționând în sprijinul comunității în multiple tipuri de misiuni.

Conform statisticii prezentate de ISU Vaslui, structura intervențiilor arată astfel:

Datele oficiale arată că, din păcate, anul 2025 a adus și pierderi de vieți omenești. În urma incendiilor au fost înregistrate patru victime, iar alte două persoane și-au pierdut viața prin înec.

Pe de altă parte, intervențiile echipajelor au avut un impact semnificativ în limitarea pagubelor materiale. Valoarea bunurilor salvate se ridică la 22.628.600 de lei, în timp ce pagubele estimate în urma incidentelor au fost de 3.893.500 de lei.

Reprezentanții Detașamentului de Pompieri Vaslui subliniază că obiectivul principal rămâne menținerea unei capacități de răspuns cât mai ridicate și revenirea rapidă la normalitate în comunitățile afectate de situații de urgență. Totodată, instituția a transmis un mesaj de apreciere pentru personalul implicat în misiuni, evidențiind profesionalismul, dedicarea și spiritul de sacrificiu al pompierilor.

Sursa: https://infovaslui.ro/peste-3-000-interventii-pompierii-vaslui-2025-misiuni-smurd-bunuri-salvate-peste-22-milioane/

Ultimă oră

Același autor