14.221 de fermieri vasluieni care au depus cereri de subvenție, pentru o suprafață agricolă totală de 272.580,71 ha, în campania 2025 își așteaptă sumele, odată cu demararea, de ieri, a campaniei de plăți în avans aferentă anului 2025 de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat, de ieri, 16 octombrie 2025, Campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025.
Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere 2025 sunt prevăzute în Ordinul OMADR nr. 334/10.10.2025 privind aprobarea în anul 2025 a realocării sumelor și stabilirea condițiilor de acordare a avansului pentru plățile directe finanțate din FEGA, din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, publicat în Monitorul Oficial nr. 939/10.10.2025.
Potrivit legislației europene în vigoare, statele membre pot acorda plăți în avans în procent de 70% din cuantumul intervențiilor finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
Campania de plăți în avans se va derula în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2025, iar plăţile vor fi efectuate în lei, la cursul de schimb valutar de 5,0806 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2025 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C/2025.
În județul Vaslui, 14.221 de fermieri vasluieni au depus cereri de subvenție pentru o suprafață agricolă totală de 272.580,71 ha în campania 2025.