11.5 C
Vaslui
6 mai, 2025

Pericol de inundații pe râuri din 10 județe. Hidrologii au emis cod galben

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o atenţionare cod galben de inundaţii, valabilă până marţi dimineaţa pe râuri din 10 județe.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 5 mai, ora 13:00 – 6 mai, ora 9:00, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice, scrie Agerpres:

Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj)

Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj)

Bistriţa – afluenţii aferenţi sectorului aval de Acumularea Izvoru Muntelui (judeţele: Neamţ, Harghita şi Bacău)

Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea)

Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Lespezi – amonte confluenţă cu râul Trotuş (Iaşi, Neamţ, Bacău şi Vrancea)

Bârlad – bazin amonte S.H. Negreşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti – amonte S.H. Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi şi Vaslui).

Fenomenele hidrologice prognozate se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Cluj, Bacău şi Vaslui.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/pericol-de-inundatii-pe-rauri-din-10-judete-hidrologii-au-emis-cod-galben-3227683

Ultimă oră

Același autor