9.6 C
Vaslui
5 noiembrie, 2025

Percheziții în lanț în mai multe județe. Omul de afaceri vasluian Fănel Bogos (Vanbet), vizat într-un dosar de trafic de influență și șantaj

Miercuri dimineață, anchetatorii DNA au declanșat o operațiune amplă în mai multe județe din țară: Iași, Dolj, Vaslui, Ilfov, Prahova, Hunedoara și Timișoara, precum și în București. 23 de percheziții au loc simultan, într-un dosar cu mize mari, care vizează 10 persoane suspectate de trafic de influență, șantaj, dare de mită și folosirea influenței pentru obținerea de foloase necuvenite, fapte prevăzute de Legea 78/2000 privind combaterea corupției. Printre persoanele vizate în acest dosar se află și omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, patronul imperiului avicol Vanbet, unul dintre cele mai mari din Moldova.

Conform informațiilor neoficiale vehiculate în anchetă, Bogos ar fi încercat să scape de sancțiunile impuse de Direcția Sanitar Veterinară după depistarea unor loturi de pui cu salmonella, pentru a putea continua comercializarea produselor. Surse judiciare susțin că pentru asta ar fi fost folosită influența unor funcționari, iar discuțiile ar fi implicat presiuni și promisiuni financiare.

Audierile sunt programate să aibă loc la DNA Iași. Reamintim că Fănel Bogos a fost reținut recent și într-un alt dosar, instrumentat de Biroul pentru Protecția Animalelor al IPJ Vaslui, fiind acuzat de uciderea cu intenție a unui cal, caz care a stârnit un val de reacții puternice în mediul public. Ancheta DNA se află în desfășurare. Procurorii nu au anunțat, deocamdată, măsuri preventive, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la finalizarea procesului penal.

Sursa: http://stiriest.ro/2025/11/05/perchezitii-in-lant-in-mai-multe-judete-surse-omul-de-afaceri-vasluian-fanel-bogos/

Ultimă oră

Același autor