14.6 C
Vaslui
18 octombrie, 2025

Percheziții în județul Vaslui, într-un dosar de înșelăciune, delapidare și fals în înscrisuri

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, au pus astăzi în aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară, în județul Vaslui, alte 6 județe și București într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune, delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Perchezițiile din județul Vaslui, județele Dolj, Călărași, Sibiu, Vaslui, Galați, Ialomița, Ilfov și municipiul București, privesc un dosar în care, din probatoriul administrat a rezultat că, în toamna anului 2024, cinci persoane ar fi constituit o grupare infracțională organizată, cu scopul obținerii unor beneficii materiale importante de la o instituție, prin raportarea fictivă a colectării și reciclării unor cantități de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE-uri).

În intervalul octombrie – decembrie 2024, liderul grupului infracțional, sprijinit de celelalte persoane, ar fi creat aparența derulării unei astfel de activități de colectare/reciclare deșeuri, prin folosirea de documente false constând în facturi fiscale și borderouri de achiziție de la persoane fizice și prin realizarea unui circuit financiar, de asemenea fictiv, între societățile implicate în fraudă.

„Pe baza documentelor false, liderul grupului infracțional organizat ar fi întocmit și transmis instituției respective rapoarte care ar fi atestat în mod nereal realizarea obiectivelor de colectare/reciclare DEEE-uri. Sumele de bani încasate, în mod fraudulos, prin acest mecanism, estimate la peste 3.200.000 de lei ar fi fost însușite și repartizate între membrii grupării conform înțelegerii inițiale dintre aceștia”, transmite Poliția Română, care precizează că audierile se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova.

„Activitățile sunt realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul structurilor subordonate Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din Inspectoratul General al Poliției Române și jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmite Poliția Română.

Sursa: https://estnews.ro/perchezitii-in-judetul-vaslui-intr-un-dosar-de-inselaciune-delapidare-si-fals-in-inscrisuri/

Ultimă oră

Același autor