17.8 C
Vaslui
29 octombrie, 2025

Patru bărbați din Huși, reținuți după ce au agresat un tânăr și au tulburat ordinea publică

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Huși au documentat și probat activitatea infracțională a patru bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, bănuiți că ar fi tulburat ordinea și liniștea publică și ar fi agresat un tânăr de 19 ani, din municipiul Huși.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că, în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2025, în jurul orei 01:15, cei patru ar fi fost implicați într-un conflict petrecut în zona unui spațiu comercial situat pe strada Huși – Stănilești, din municipiul Huși. Pe fondul unei neînțelegeri anterioare, aceștia ar fi agresat fizic tânărul, lovindu-l cu pumnii și picioarele, și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.

Persoana vătămată nu a suferit leziuni care să necesite îngrijiri medicale de specialitate.

Ca urmare a administrării probatoriului, la data de 27 octombrie 2025, polițiștii hușeni au dispus reținerea celor patru bărbați pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși a dispus față de aceștia măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanelor cercetate.

Sursa: http://actualvs.ro/2025/10/29/patru-barbati-din-husi-retinuti-dupa-ce-au-agresat-un-tanar-si-au-tulburat-ordinea-publica/

Ultimă oră

Același autor