8.5 C
Vaslui
9 ianuarie, 2025

Parcul Copou din Vaslui, unul dintre cele mai frumoase parcuri din ţară

Parcul Copou din municipiul Vaslui a suferit transformări radicale, devenind una dintre cele mai frumoase grădini publice din ţară.

Nu sunt date exacte cu privire la apariția Parcului Copou, însă inițiativa înființării unui parc la capătul străzii Mihail Kogălniceanu aparține învățătorului Gheorghe Rășcanu, prefect al judetului in perioadele 1920-1924 si 1933-1935.

Lăsat în paragină zeci de ani, Copoul vasluian avea să înflorească începând cu 2006, când s-a investit constant în această grădină publică, astfel că patru ani mai târziu jumătate din suprafaţa parcului a fost modernizată.

Astfel, Copoul din Vaslui arăta ca un colţ de rai. Mai bine de jumătate din totalul celor 11 hectare au fost repopulate cu arbori şi arbuşti cum nu se mai întâlnesc în această zonă a ţării.

Principalele alei sunt înconjurate de mii de flori, de diferite specii, care îţi lasă impresia că te afli într-o altă lume decât cea pe care o ştie orice vasluian.

Vasluienii ştiu, de acum, că aleea principală a parcului este străjuită de statuile lui Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Alecu Russo, Mihai Eminescu, Ion Creangă.

Nostalgia zilelor de altădată este amintită de prezenţa foişorului, unde, înainte de anul 1989, diferite formaţii din judeţ obişnuiau să susţină recitaluri de fanfară.

Aleea Copilăriei din Parcul Copou

Municipalitatea a deschis în anul 2021 o Alee a Copilăriei în Parcul Copou.

Atunci, preșcolari și elevi de clase primare au reușit să o nuanțeze în culori vii, desenând chipuri și imagini ale copilăriei.

Acum, autoritățile au decis ca Aleea Copilăriei să nu fie doar una simbolistică, ci și un loc de relaxare pentru cei mici, fiind pictate tot felul de jocuri educative pe asfalt.

Astfel, tabla înmulţirii, împărţirii şi învăţarea alfabetului nu mai reprezintă o corvoadă pentru copiii care frecventează parcul Copou.

Şotronul şi labrintul din forme geometrice sunt alte jocuri, ce se vor număra printre preferințele copiilor. Toate au prins contur cu ajutorul Primăriei Vaslui.

Copoul s-a mărit cu încă 1,6 hectare

Parcul Copou s-a mărit cu încă 1,6 hectare, după ce autoritățile au demolat fostele sere. Proiectul se numește „Reconversia unui teren degradat din zona Copou a municipiului Vaslui (jud. Vaslui), în zonă verde și de agrement” și are o valoare totală de 14.271.546,31 lei, din care contribuția proprie a Primăriei Vaslui va fi de 2.176.345 lei.

„Prin acest proiect am reabilitat o zonă din Parcul Copou. A fost amenajat un loc de joacă, spații de recreere și cu posibilitatea de a face câteva activități. Proiectul este pe fonduri europene”, a declarat Lucian Braniște, primarul municipiului Vaslui.

În cadrul proiectului au mai fost amenajate grupuri sanitare, dotarea cu echipamente sportive și de joacă, construirea unui bazin ornamental și chiar construcții ușoare pentru odihnă.

Post navigation

Related Posts

În localitatea Tatomirești din comuna Rebricea se regăsește singura biserică medievală din județ. Este declarată monument istoric, fiind construită din…

1. Municipiul Vaslui – se pot vizita: Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Muzeul Judeţean Vaslui s-a deschis în ziua de 26 septembrie 1975,…

PS Ignatie, Episcopul Hușilor, PS Nichifor, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor și PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, însoțiți de un…

Sursa: http://actualvs.ro/2025/01/09/parcul-copou-din-vaslui-unul-dintre-cele-mai-frumoase-parcuri-din-tara/

Ultimă oră

Același autor