20.7 C
Vaslui
12 iunie, 2025

Obișnuiți să fie în top sau, cel mai mult, pe locul 1 la șomaj, vasluienii pot acum afla că județul lor a „căzut” pe locul 5. Cauzele acestui progres nu țin, evident, de o dezvoltare economică susținută, ci de emigrare, scăderea natalității și de faptul că mulți absolvenți nici măcar nu se mai înscriu la „șomaj”, ca fiind în căutare de loc de muncă.

Numărul șomerilor din România a crescut cu peste 9.000 față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 258.738 de persoane înregistrate la finalul lunii aprilie 2025, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Potrivit ultimelor date publicate de instituție, în aprilie 2024 erau înregistrați 249.534 de șomeri, iar aproape 25% dintre șomerii din țară locuiau în două județe din sudul României, Dolj și Teleorman, și trei din Moldova, Suceava, Galați și Vaslui, cele mai slab dezvoltate regiuni ale țării.

În timp ce niciun județ din Transilvania sau Banat nu apare în topul celor mai afectate zone de șomaj.

Județele cu cei mai mulți șomeri înregistrați sunt Dolj (19.853 șomeri), Suceava (12.928), Teleorman (10.483), Galați (10.424) și Vaslui (10.019).

Șomerii înregistrați includ atât persoane care beneficiază de indemnizație (fie că au lucrat anterior, fie că sunt absolvenți care nu s-au angajat), cât și persoane neindemnizate, care nu primesc ajutor de șomaj.

Cea mai mare creștere a numărului de șomeri, față de anul trecut, s-a înregistrat în județul Galațiul, unde peste 2.000 de persoane și-au pierdut locul de muncă sau nu au putut găsi o slujbă.

La nivel urban, cele mai mari orașe cu număr ridicat de șomeri sunt București (7.823), Craiova (1.079), Galați (1.056), Valea Moldovei – Suceava (1.031) și Târgu Jiu (809).

Sursa: https://www.monitoruldevaslui.ro/2025/06/judetul-vaslui-cade-pe-locul-5-la-somaj/

Ultimă oră

Același autor