3.2 C
Vaslui
2 ianuarie, 2026

„Oamenii fugeau, țipau și plângeau”. Martorii tragediei din Elveția spun că au văzut iadul. Ce se știe până acum despre incendiul cu zeci de morți care amintește de Colectiv

Sute de oameni au depus flori și lumânări, joi seară, în fața barului Le Constellation din stațiunea Crans Montana situată în partea de limbă franceză a Elveției, locul unde aproximativ 40 de persoane au murit și alte 115 au fost rănite, majoritatea grav, într-un incendiu izbucnit chiar în timpul petrecerii de Revelion. În timp ce autoritățile investighează cauza incendiului, martorii tragediei povestesc că „au văzut iadul”. Sunt persoane care încă își caută rudele care se aflau în local în noaptea dintre ani, potrivit BBC, CNN și Reuters.

Incendiul a izbucnit în noaptea de Revelion, la ora locală 1:30 (02:30 ora României) și a fost atât de violent încât identificarea tuturor victimelor ar putea dura săptămâni.

Printre persoanele dispărute se află mai mulți cetățeni străini, printre care opt francezi și mai mulți italieni. . MAE de la Bucureşti nu a anunțat până acum dacă au fost sau nu și cetățeni români afectați de incendiu.

În timp ce rudele așteaptă vești despre cei dispăruți în incendiul, apar noi martori care vorbesc despre tragedia șocantă din Elveția.

BBCa vorbit cu Daniella din Milano, care are o casă de vacanță pe strada paralelă cu barul Le Constellation. La ora 01:30 ora locală, se întorcea acasă împreună cu soțul ei de la o cină de Revelion când a început să simtă miros de fum. Când s-a apropiat de bar, a văzut o jachetă complet arsă pe jos și echipe de polițiști, pompieri și ambulanțe pe stradă.

„Oamenii fugeau în toate direcțiile, țipând și plângând. Am văzut mai multe persoane care erau transportate pe targă.” Echipele de urgență efectuau manevre de resuscitare, povestește Daniella. „Un tânăr s-a apropiat de mine și mi-a spus că a văzut iadul”…https://hotnews.ro/ce-se-stie-pana-acum-despre-tragedia-din-elvetia-am-incercat-sa-sparg-geamul-pentru-a-ajuta-oamenii-sa-iasa-2142019

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/oamenii-fugeau-tipau-si-plangeau-martorii-tragediei-din-elvetia-spun-ca-au-vazut-iadul-ce-se-stie-pana-acum-despre-incendiul-cu-zeci-de-morti-care-aminteste-de-colectiv/

Ultimă oră

Același autor