23.2 C
Vaslui
29 iulie, 2025

O tâlhărie de te doare mintea, la Iași. Familie jefuită noaptea în timp ce dormea. S-au furat bani, bijuterii, parfumuri, inclusiv clementinele din bucătărie

Un hoț a reușit să dea o spargere cu largul concurs al victimelor, care numai nu l-au invitat în casă. Curier Tazz după propriile declarații și recidivist după cazier, acesta a descuiat ușa cu cheile lăsate în yală chiar de proprietar. Apoi, discret, a furat tot ce i-a picat în mână, fără a trezi pe nimeni.

Conform declarațiilor date ulterior de Cristina K., aceasta se întorsese seara acasă cu soțul și copiii. A doua zi, se treziseră cu întârziere, nedumeriți că alarma telefonului nu sunase. De fapt, nu mai avea ce să sune, pentru că telefonul soțului dispăruse, împreună cu multe altele. Din casă lipseau trei telefoane, o verighetă, o brățară de aur, un inel din același metal, o umbrelă, o sticlă de parfum, o pereche de ochelari de soare într-un toc auriu, până și o sacoșă aflată în bucătărie, în care se găseau mai multe pachete de țigări, banane și clementine. Paguba totală s-a ridicat la aproximativ 20.000 de lei.

În urma anchetei, lucrurile s-au lămurit. Familia locuia în zona Pădurii, într-o casă cu mai multe apartamente, având accesul dinspre stradă. Obișnuiau să încuie doar yala de sus a ușii. La întoarcerea acasă, soțul descuiase, intraseră cu toții, apoi tot bărbatul încuiase ușa pe dinăuntru. Uitase însă să scoată cheile din yală. Aflat în trecere întâmplător prin zonă, lui Emanuel Ciobanu nu i-a venit să creadă norocul care căzuse pe capul lui. A descuiat și a intrat tiptil în casă. A trecut dintr-o încăpere în alta, atent să nu deranjeze pe cineva. La ieșire, chemase un șofer Bolt și mersese acasă. A doua zi, amanetase bijuteriile pentru 3.060 de lei…

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/o-talharie-de-te-doare-mintea-la-iasi-familie-jefuita-noaptea-in-timp-ce-dormea-s-au-furat-bani-bijuterii-parfumuri-inclusiv-clementinele-din-bucatarie/

Ultimă oră

Același autor