După aproape trei ani de lucrări de reabilitare, consolidare şi modernizare, Judecătoria Răducăneni şi-a deschis oficial porţile într-o ceremonie desfăşurată în prezenţa unor oficiali de la nivel central şi local.
Investiţia, derulată de Ministerul Justiţiei, a depăşit 8 milioane de lei (aproximativ 1,6 milioane de euro) şi transformă clădirea într-o instanţă complet modernizată, conform standardelor din 2026. „Investiţiile pentru aceste obiective de instanţe de judecată mai mici sunt importante, pentru că în general colegii tineri care sunt repartizaţi în instanţele mici doresc să meargă către instanţele mari, să promoveze cât mai repede” , a spus Claudiu Teodorescu, secretar general în cadrul Ministerului Justiţiei.
El a subliniat importanţa investiţiilor în instanţele mai mici: „Aceste lucrări nu doar că îmbunătăţesc condiţiile pentru magistraţi şi personalul auxiliar, dar sunt vitale şi pentru comunitate. Ministerul Justiţiei susţine aceste proiecte pentru a aduce justiţia mai aproape de cetăţeni”.
Preşedintele Tribunalului Iaşi, Oana Monica Dămian, a explicat că lucrările au început efectiv în 2023, proiectul iniţial estimat la 5,1 milioane de lei fiind majorat după descoperirea unor probleme la fundaţie. Timp de aproape trei ani, activitatea instanţei a fost desfăşurată într-o grădiniţă pusă la dispoziţie de Primăria Comunei Costuleni, amenajată provizoriu pentru a putea funcţiona actul de justiţie. „Acum, Judecătoria Răducăneni funcţionează într-o clădire modernă, cu toţi judecătorii prezenţi şi condiţii optime de lucru. Este un pas important pentru comunitate şi pentru eficienţa actului judiciar în această zonă” , a declarat preşedintele Tribunalului Iaşi.
Ministerul Justiţiei continuă să investească în infrastructura instanţelor şi penitenciarelor din întreaga ţară, următoarele inaugurări fiind planificate la Judecătoriile Tg. Neamţ, Vaslui, Paşcani şi Bârlad. Obiectivele vizează atât modernizarea clădirilor istorice, cât şi digitalizarea proceselor judiciare, menţinând astfel standarde moderne pentru justiţie.Laura RADU, Lucian STATE