5.4 C
Vaslui
22 octombrie, 2025

O conservatoare radicală, prima femeie aleasă vreodată la șefia guvernului japonez

Takaichi preia conducerea țării într-un moment în care politica japoneză pare mai fragmentată ca niciodată și se confruntă cu probleme economice care îi nemulțumesc pe alegători, scriu Reuters și New York Times.

Conservatoarea radicală Sanae Takaichi a scris istorie, marți, câștigând un vot parlamentar pentru a deveni prima femeie prim-ministru a Japoniei.

Ea va depune marți seară jurământul, scrie Reuters.

Takaichi a obținut 237 de voturi în primul tur de scrutin, eliminând necesitatea unui al doilea tur de scrutin în Camera Inferioară a legislativului, care are 465 de locuri, potrivit postului public de televiziune NHK.

Victoria lui Takaichi vine după ce Partidul său Liberal Democrat (LDP), aflat la guvernare, s-a aliat cu Partidul Inovării din Japonia (JIP) și, potrivit unor surse, a semnat un acord în weekend pentru formarea unui guvern de coaliție.

Takaichi a acceptat să susțină politicile JIP, cum ar fi reducerea numărului de locuri în parlament, învățământul liceal gratuit și o pauză de doi ani în ceea ce privește taxa pe consumul alimentar, potrivit Reuters.

Clasa politică, tot mai fragmentată

Discipolă a fostului prim-ministru Shinzo Abe și admiratoare a lui Margaret Thatcher, Takaichi pare dornică să revină la politica de stimulare economică adoptată în trecut de Abe, în încercarea de a relansa o economie afectată de creștere lentă și de inflație.

Nu va fi simplu.

Împreună, cele două partide au cu două locuri mai puțin decât majoritatea în camera inferioară, ceea ce înseamnă că ea va trebui să curteze alte grupuri de opoziție pentru a guverna eficient și pentru a obține aprobarea unui buget suplimentar viitor.

Ea preia conducerea țării într-un moment în care politica japoneză pare mai fragmentată ca niciodată în istoria recentă, în parte datorită ascensiunii partidului de extremă dreapta Sanseito, care a atras alegători de la LDP.

Fostul partener de coaliție al LDP, partidul mai moderat Komeito, a rupt alianța de 26 de ani în această lună, după ce partidul a ales-o pe Takaichi la șefie…https://hotnews.ro/o-conservatoare-radicala-prima-femeie-aleasa-vreodata-la-sefia-guvernului-japonez-cine-este-si-ce-vrea-sanae-takaichi-2091380

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/o-conservatoare-radicala-prima-femeie-aleasa-vreodata-la-sefia-guvernului-japonez/

Ultimă oră

Același autor