De către
9 ianuarie 2023
În curând, comunele Codăești, Dănești, Deleni, Dimitrie Cantemir, Gârceni și Lipovăț se vor număra printre celelalte UAT-uri vasluiene care vor beneficia de fonduri nerambursabile pentru implementarea de proiecte ce vizează asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin realizarea unor baze de date GIS la nivel local și a unor sisteme inteligente de management local pentru dezvoltarea de servicii și structuri de sprijin, specializate pentru administrația publică, precum și prin achiziționarea unor sisteme de monitorizare și siguranță a spațiului public.
În primă fază, în ultimele zile ale lunii decembrie 2022, Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat contractele de finanțare pentru respectivele investiții, ce vor primi fonduri necesare implementării prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Cele șase investiții sunt:
Pe lângă cele șase contracte de finanțare ce vizează județul Vaslui, ministrul Cseke Attila a semnat, tot în ultimele zile din decembrie 2022, încă 150 de contracte de finanțare prin componenta C10 – Fondul Local din PNRR. Contractele au fost încheiate între autoritățile publice locale din 150 de unități administrativ-teritoriale din țară și Ministerul Dezvoltării și au o valoare totală de 201.698.245,83 lei.
Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 2.608 contracte de finanțare, în valoare totală de 19.140.319.163,67 lei.
Adriana Susnea