fbpx
2.2 C
Vaslui
vineri, 27 ianuarie, 2023

Muzeul bârlădean proiectează un documentar croat

De către

Loading...

19 ianuarie 2023

Duminică, 22 ianuarie, de la ora 11.30, bârlădenii sunt invitați la filmul documentar „Once Upon A Youth”, realizat în 2020 și regizat de Ivan Ramljak, din Croația. Pelicula va fi proiectată la Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad și face parte din Programul KineDok, de distribuție alternativă de film documentar creativ, demarat în anul 2015 de Asociația One World România.

„La 13 ani de la moartea neașteptată a celui mai bun prieten la vârsta de doar 27 de ani, realizatorul filmului «A fost odată în tinerețe» încearcă să reconstruiască viața și relația lor, folosindu-se doar de fotografiile și materialele video ale prietenului său. Filmul vorbește despre generația pierdută a tinerilor croați de la sfârșitul anilor ’90 și încearcă să redescopere puterea culturii alternative după un deceniu de naționalism, război și letargie economică”, precizează reprezentanții Asociației One World Romania.

Programul KineDok a fost inițiat de Institutul de Film Documentar din Cehia, împreună cu parteneri din alte patru țări central și est-europene, respectiv Slovacia, Croația, România și Ungaria. În 2015 au fost organizate proiecții în 18 orașe din România, nu doar în săli de cinema ci și în cluburi, cafenele, galerii ori fabrici dezafectate. În 2016, s-au alăturat programului și Polonia și Norvegia, iar în România proiecții au fost organizate în 21 de orașe. În 2017, KineDok s-a extins și în Bulgaria.

În 2022-2023, la a opta ediție, programul se desfășoară în șase țări partenere: Cehia, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Georgia şi România. Fiecare dintre statele participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locații din toate cele șase ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă.

Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2023/01/muzeul-barladean-proiecteaza-un-documentar-croat/

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,902FaniÎmi place
241CititoriConectați-vă
13CititoriConectați-vă

Robo Știri