fbpx
14.8 C
Vaslui
joi, 29 septembrie, 2022

Ministerul Dezvoltării finanțează construcția unor creșe moderne în Negrești și Șuletea

Posted by:

Loading...

13 septembrie 2022

Ministerul Dezvoltării a selecționat și cele 60 de creșe care vor fi construite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru care a fost lansat apelul de proiecte în data de 30 iunie, și pentru care autoritățile publice locale au depus 228 cereri de finanțare.

Printre zecile de investiții de la nivel național se numără și proiectele de la Șuletea și Negrești. În cele două UAT-uri vor fi construite câte o creșă mică, valoarea lucrărilor este de 2 milioane de euro pentru fiecare proiect.

„Astfel, după cum ne-am asumat, asigurăm o finanțare de aproape 300 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru construcția a 124 de creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul, care vor asigura 7.450 de locuri suplimentare în creșele de stat” , a precizat ministrul dezvoltării.

Toate cele 124 de creșe vor fi finanțate în integralitate de Ministerul Dezvoltării, iar finanțarea va include și racordarea la utilități, nemaifiind necesară nicio contribuție financiară din partea autorităților beneficiare.

Creșele nZEB (near-Zero Energy Building) vor fi dotate cu panouri solare și fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic, cu uși și geamuri izolante.

Clădirile vor fi, de asemenea, dotate cu pompe de căldură cu puțuri forate în mare adâncime, care asigură un agent termic de 10⁰ Celsius, indiferent de anotimp. În același timp, aceste creșe vor reduce impactul fenomenului de efect de seră, iar clădirile vor avea sisteme inteligente, digitale de management al acestor resurse, și, în acest fel, cheltuielile vor fi mici.

În funcție de mărimea lor, noile creșe vor asigura locuri pentru 40-110 copii și vor avea săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprii, cabinet medical, spații administrative și spațiu de joacă amplu, în aer liber.

(Dănuț CIOBANU)

Partajează asta:

Sursa: https://estnews.ro/2022/09/13/ministerul-dezvoltarii-finanteaza-constructia-unor-crese-moderne-in-negresti-si-suletea/

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,902FaniÎmi place
241CititoriConectați-vă
12CititoriConectați-vă

Robo Știri