23.2 C
Vaslui
29 iulie, 2025

Minifotbalul unește comunitatea: Turneul anual organizat la Rebricea a ajuns la ediția a IV-a

Primăria și Consiliul Local Rebricea, în parteneriat cu Clubul Sportiv Viitorul Rebricea, au organizat cu succes o nouă ediție a turneului de minifotbal pe teren sintetic din comună. Aflat la ediția a IV-a, evenimentul sportiv a reunit 7 echipe din satele componente ale comunei, într-o atmosferă plină de energie, fair-play și spirit comunitar.

Competiția are loc anual în luna iulie și are ca scop încurajarea tinerilor să practice sport, să fie disciplinați și competitivi. Evenimentul este organizat în mod tradițional în perioada concediilor, când mulți locuitori ai comunei revin acasă din străinătate, contribuind astfel la un eveniment social și sportiv de amploare.

Echipa câștigătoare a ediției din acest an a fost cea din satul Draxeni, care s-a impus în fața celorlalte formații prin determinare și joc colectiv.

„Ne bucurăm că și la ediția a IV-a au participat 7 echipe. Media de vârstă a fost între 14 și 60 de ani. Dăm voie tuturor celor care doresc să facă sport, indiferent de vârstă. Am fost de la început inițiatorul acestor competiții pentru că întotdeauna mi-a plăcut să văd tineri făcând sport. Personal, consider că o comunitate vie o poți avea doar prin implicare organizând cât mai multe activități culturale și sportive pentru tinerii din localitate”, a declarat primarul comunei Rebricea, Mihăilă Neculai.

Seria activităților sportive din comuna Rebricea va continua pe 3 august, când va avea loc Cupa Caravanei la fotbal pe teren mare. Evenimentul se va desfășura pe baza sportivă din localitate, iar organizatorii se așteaptă ca fiecare sat component al comunei să fie reprezentat de câte o echipă.

Post navigation

Related Posts

În cadrul acţiunilor derulate pentru depistarea conducătorilor de vehicule/autovehicule care încalcă regimul legal de viteză, în data de 3 februarie…

Festivalul Datina a devenit un eveniment de referință regional pentru elevi și preșcolari. Manifestarea, care promovează tradițiile și obiceiurile de…

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Vaslui, aflați în serviciul de patrulare și supraveghere trafic rutier, pe strada Ștefan cel Mare…

Sursa: http://actualvs.ro/2025/07/28/minifotbalul-uneste-comunitatea-turneul-anual-organizat-la-rebricea-a-ajuns-la-editia-a-iv-a/

Ultimă oră

Același autor