Un bărbat din comuna Codăești, județul Vaslui, s-a sinucis după ce a publicat pe Facebook un mesaj lung în care acuza mai multe persoane din administrația locală că l-ar fi înșelat și l-ar fi lăsat fără bani pentru lucrările pe care susținea că le-a executat pentru primărie. Postarea a apărut într-un grup local și îi aparține lui Vasilică Tănase. În mesajul publicat, bărbatul îi acuza direct pe Lenuța Damian, fost viceprimar al comunei, pe Anişoara Lupu, actualul primar, și pe Doru Lascu, fost consilier al primarului, că ar fi încasat bani pentru lucrări realizate de el cu utilajele sale. „Au încasat banii pe munca mea și i-au împărțit fără să-mi plătească nimic. Am ajuns într-o situație financiară de neieșit”, scria bărbatul în mesajul postat pe rețeaua de socializare. Acesta susținea că doar pentru o parte din lucrările executate ar fi fost vorba despre aproximativ 180.000 de lei, bani care, potrivit afirmațiilor sale, ar fi fost împărțiți „cu Sonimax”, fără ca el să primească plata pentru munca depusă. În același mesaj, Vasilică Tănase afirma că ar fi fost convins să își înființeze o firmă pentru a putea lucra pentru primărie, iar ulterior ar fi rămas fără bani. „Am muncit o viață și am pierdut tot”, scria acesta. Postarea avea și un ton profund personal. În finalul mesajului, bărbatul le cerea iertare celor care îl cunosc: „Cei care mă știți așa cum sunt, vă rog iertați-mă”. La postare au fost atașate și capturi de ecran dintr-o conversație pe WhatsApp cu primarul comunei Codăești. În mesajele trimise, Tănase prezenta o listă detaliată a lucrărilor despre care afirma că le-a executat cu utilajele sale pentru primărie: transport de materiale, intervenții la incendii, deszăpezire, lucrări la drumuri și decolmatarea unor canale. În conversație, după ce a trimis lista cu orele lucrate și a solicitat plata, primarul Anişoara Lupu i-a răspuns: „Vă invit la primărie pentru lămuriri”. La scurt timp după publicarea mesajului pe Facebook, bărbatul a fost găsit fără viață. Potrivit informațiilor apărute în comunitate, acesta s-ar fi sinucis. Tragedia a stârnit reacții puternice în comuna Codăești, unde postarea a fost distribuită de numeroși localnici, iar acuzațiile lansate de bărbat au provocat discuții aprinse. Până în acest moment nu există o reacție publică din partea persoanelor menționate în mesajul publicat de Vasilică Tănase. Autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.