7.9 C
Vaslui
14 martie, 2026

Medic pediatru nou la spital: o tânără doctoriță din Botoșani se alătură echipei medicale

Echipa medicală a spitalului se extinde cu un nou specialist.

Conducerea unității sanitare a anunțat că medicul pediatru Șurubaru Simona Florentina s-a alăturat colectivului, urmând să contribuie la îngrijirea și protejarea sănătății copiilor.

Noua doctoriță are 35 de ani și este originară din Botoșani. Aceasta a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, iar pregătirea în specialitatea Pediatrie a realizat-o prin rezidențiat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, unul dintre centrele importante de formare în pediatrie din regiune.

Medicul a ales această specialitate din dorința de a lucra cu cei mici, domeniu pe care îl consideră plin de responsabilitate, dar și de satisfacții. În opinia sa, pediatria presupune o colaborare permanentă între medic și familie, astfel încât copiii să beneficieze de cea mai bună îngrijire.

Pentru dr. Șurubaru, unul dintre cele mai importante lucruri este să ofere părinților încredere și liniște atunci când vine vorba despre sănătatea copiilor lor.

Conducerea spitalului i-a transmis un mesaj de bun venit și mult succes în activitatea medicală dedicată celor mici.

Elevii pasionați de limbi străine din județul Vaslui au obținut rezultate foarte bune la etapa județeană a Olimpiadei de…

Sursa: https://spinos.ro/medic-pediatru-nou-la-spital-o-tanara-doctorita-din-botosani-se-alatura-echipei-medicale

Ultimă oră

Același autor