18.4 C
Vaslui
4 mai, 2024

Managerul Popa de la Huși, la un pas de exmatriculare: Comisia de Evaluare i-a dat calificativul „satisfăcător”!

DRAMATIC… Medicul Bogdan Popa a devenit de ieri o „catastrofă” recunoscută oficial! După ce avocatul Radu Bobârnat l-a denumit public în acest fel, ca urmare a modului defectuos în care conduce spitalul municipal Huși, ceea ce l-a înfuriat teribil, iată că a venit rândul Comisiei de Evaluare a activității sale la spital, să certifice, fără dubiu, acest fapt. Concret, ieri, la Primăria Huși a avut loc evaluarea managerului Bogdan Popa și membrii comisiei au văzut cu ochii lor ce carențe periculoase sunt în modul de conducere a unității medicale. Cu mare indulgență, comisia i-a acordat calificativul de „satisfăcător”, puțin lipsind să nu îi dea „nesatisfăcător” și să îl trimită direct acasă. Degeaba a încercat, spășit și cu o intenție neadecvată de curtenire a membrilor comisiei, să justifice precum un școlar mediocru de ce indicatorii economici nu sunt indepliniți, de ce sunt atât de multe probleme la capitolele medicale și de ce, în genere, spitalul nu reușește să fie de folos bolnavilor din zonă, așa cum ar trebui. Comisia i-a dat un calificativ de „satisfăcător”, care, dacă la anul se va mai repeta, acesta va fi dat afară din funcție. Chiar dacă unii au considerat că e dramatică șederea pentru încă un an a lui Popa în funcția de manager, acesta, în finalul evaluării, zburda fericit că a trecut clasa, luând un fel de „5, de trecere” în activitatea sa managerială. De menționat că, în calitate de observator, a fost prezent la această evaluare și avocatul Radu Bobârnat, președintele C.A. al spitalului Huși, iar gurile rele spun că, dacă acesta nu se afla acolo, Bogdan Popa iar lua un senin și neverosimil… foarte bine.

După luni de zile în care Casa de Asigurări de Sănătate, medicii, pacienții și președintele Consiliului de Administrație, av. Radu Bobârnat, au atras atenția asupra situației grave în care se află spitalul municipial „Dimitrie Castroian” Huși, sub conducerea medicului Bogdan Popa, iată că a venit și confirmarea din partea comisiei de evaluare a managementului făcut de medicul Popa. Ieri, comisia a analizat în detaliu documentele și indicatorii de performanță, iar, în final, după ce s-au pus pe masă toate neajunsurile și toate carențele din activitatea actualului manager Bogdan Popa, comisia de evaluare a fost nevoită să dea calificativul „satisfăcător”. Se adeverește, iată, încă o dată faptul că toate aspectele sesizate de-a lungul timpului, inclusiv în spațiul public, despre medicii care nu aveau medicamente și reactivi, pentru bolnavi, punând diagnostice „în orb”, despre pacienți care își cumpără singuri medicamente sau despre sumele imense pierdute lunar de spitalul Huși, pentru că nu își face numărul de cazuri la care s-a angajat prin contract cu Casa de Asigurări, au fost realități de netăgăduit. Ciudat este că, până acum, când evaluarea se făcea doar „de ochii lumii”, managerului Bogdan Popa lua numai calificativul „Foarte bine”, cu felicitări. „Spitalul ajungea la sapă de lemn, dar managerul, autorul direct al acestui dezastru, primea premiul I cu coroniță”, spun cârcotașii.

Medicii s-au plâns de managementul dezastruos, iar Comisia de Evaluare confirmă acum cele reclamate de aceștia

Și poate că unii s-ar fi putut îndoi de criticile aduse acestui manager cel puțin… atipic, dacă nu ar fi fost medici din spitalul „Dimitrie Castroian” Huși, care să se plângă de modul în care se desfășoară activitatea în unitate, de când la cârmă este Bogdan Popa. Trecând peste aspectele de comportament personal, care țin, până la urmă, de mintea și educația fiecăruia, faptul că medicii se plângeau de lipsuri, de faptul că nu au cu ce își face profesia pentru care au învățat atâta carte, ajungându-se până acolo, încât să moară pacienți în condiții încă neclarificate, asta a stârnit multe reacții. Spitalul Huși este „uzina de sănătate” a unei zone cu o populație de peste 50.000 de locuitori, așa că nu ar trebui să fie terenul de joacă al unui manager cu asemenea rezultate extrem de slabe, spun medicii din spital. Rămâne de văzut ce va spune și Consiliul Local Huși, când i se va prezenta rezultatul obținut la evaluarea pe anul 2023, de către managerul Bogdan Popa, cel care, dăunăzi, preda zgomotoase lecții de „profesionalism și competență” în plenul ședințelor de Consiliu.

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/managerul-popa-de-la-husi-la-un-pas-de-exmatriculare-comisia-de-evaluare-i-a-dat-calificativul-satisfacator/

Ultimă oră

Același autor