Între 4 și 6 iulie 2025, ținutul nostru devine o poartă deschisă către Evul Mediu, odată cu a treia ediție a Festivalului „Vasluiul Medieval“ – cel mai amplu eveniment cultural dedicat istoriei și identității moldovenești. Organizat de Muzeul Județean „Ștefan cel Mare“ Vaslui, sub egida Consiliului Județean Vaslui și a Ministerului Culturii, festivalul propune o experiență inedită, în care trecutul prinde viață prin artă, muzică, teatru, reconstituiri spectaculoase și arome de altădată.
Teatru de excepție, cu actori de elită
Festivalul va marca premiera spectacolului istoric „Apus de soare“, adaptare după B.Șt. Delavrancea, în regia Antonellei Cornici. Vor da viață celebrelor personaje istorice nume legendare ale scenei românești, Maia Morgenstern și Marius Bodochi , alături de actori ai Ateneului Național Iași, studenți ai Universității Naționale de Arte „George Enescu“ Iași și de artiști de teatru independent.
Muzică, dans și sunetul istoriei
Atmosfera medievală va fi completată de Cimpoierii din Transilvania , Lupus Dacus , The Solomons , Teodora Panainte și Taraful Moldovioara . Un moment special, o fuziune între pasajele clasice și folclorul urban va fi oferit de Lupii lui Calancea, ce vor veni însoțiți de Orchestra Simfonică de la Chișinău . Dansurile specifice epocii, realizate cu sprijinul tinerilor din Vaslui, vor însufleți Ansamblul Monumental „Podul Înalt“ de la Băcăoani, invitând publicul să se lase purtat de ritmurile vremurilor apuse.
Reconstituiri istorice, cavaleri, domnițe și tabără de campanie
Pe străzile Vasluiului și la Ansamblul Monumental „Podul Înalt“ de la Băcăoani – locul legendarei victorii a lui Ștefan cel Mare din 1475 – vor defila peste 200 de participanți în costume medievale, iar publicul va putea urmări turniruri cavalerești, demonstrații de luptă și spectacole cu foc – Lăncierii și Arcașele din Abrud . În plus, un spectacol multimedia, cu lasere și efecte pirotehnice va întregi atmosfera.
Gusturi și meșteșuguri medievale
Târgul de bunătățuri va aduce în prim-plan rețete tradiționale moldovenești și mâncăruri inspirate din bucătăria medievală. Totodată, artizani din toată țara vor fi prezenți cu obiecte lucrate manual, iar atelierele de olărit, fierărie, țesătorie, heraldică și scriere medievală vor captiva vizitatorii de toate vârstele.
Activități pentru copii
Cei mici vor avea parte de ateliere interactive, jocuri, animații și activități educative, pentru ca istoria să fie învățată altfel – cu bucurie și implicare.
Două locații simbolice
Festivalul se va desfășura în Centrul Civic Vaslui și la Ansamblul Monumental „Podul Înalt“ de la Băcăoani , două repere istorice și culturale ce vor găzdui întreaga desfășurare de forțe artistice.
Intrarea este gratuită
Toate activitățile sunt gratuite și se adresează întregii comunități, dar și turiștilor din întreaga țară care vor să descopere patrimoniul și spiritul moldovenesc într-un mod autentic. Consiliul Județean Vaslui va asigura transportul gratuit pe traseul Centrul Civic – Podul Înalt pe toată perioada festivalului.
Organizatori și parteneri
Evenimentul este organizat de Muzeul Județean „Ștefan cel Mare“ Vaslui, cu sprijinul Consiliului Județean Vaslui, Ministerului Culturii, Primăriei Municipiului Vaslui și Primăriei Comunei Muntenii de Jos.
Festivalul „Vasluiul Medieval“ – istorie, gust, spectacol și emoție. Vino între 4 și 6 iulie 2025 să trăiești trei zile de poveste în inima Moldovei!
Post navigation
Related Posts
Astăzi, la Piatra Neamț, a avut loc prima întâlnire a membrilor Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în noua componență după…
Poliţişti vasluieni vor fi la datorie, pentru ca manifestațiile prilejuite de sărbătorirea a 166 de ani de la Unirea Principatelor…
Detașamentul de pompieri Vaslui intervine cu mai multe autospeciale, pentru evacuarea apei zona Muntenii de Jos. „Ca urmare a precipitațiilor…