16.1 C
Vaslui
1 noiembrie, 2025

Magie cu bostani la Londra, de Halloween. Cum merg copiii din Vaslui care trăiesc în Marea Britanie din ușă-n ușă, strigând: „Trick or treat!”

DIRECT DIN UK … Vasluiul este împărțit în două. Unii care trăiesc și muncesc în județul nostru și alții în Diasporă. Cei mai mulți vasluieni diasporeni lucrează în Regatul Unit al Marii Britanii și aici, astăzi, este o mare sărbătoare, a doua ca importanță după Sărbătoarea Crăciunului. Vorbim de Halloween. Vasluienii care trăiesc în Londra, în zona centrală, ne-au trimis imagini despre cum este sărbătorit Halloween-ul, care nu este o sărbătoare rău famată așa cum în România este percepută. Noi o considerăm o sărbătoare a întunericului, când de fapt aceasta în Marea Britanie este echivalentul Sfântului Dumitru în România. În Regat, spiritual acum este sărbătoarea tuturor sfinților din Marea Britanie.

Halloween-ul este o sărbătoare moștenită de la celți, Samhain, care însemna de fapt sfârșitul verii, marcând sfârșitul recoltei și începutul iernii! Faptul că această sărbătoare coincide cu trecerea de la natura verde la o stare de latență, aceștia credeau că în noaptea de Halloween hotarul dintre viață și moarte devine neclar, astfel încât spiritele și strigoii ar fi putut trece în această lume! Pentru a se proteja de aceste spirite, oamenii în noaptea de Halloween obișnuiau să facă focuri mari și să se îmbrace în costume și să poarte măști pentru a-i speria și forța pe strigoi să se întoarcă de unde au venit! Dacă cineva nu s-a înțeles cu cineva care a murit recent, era vital să poarte o mască pentru a nu fi recunoscut în caz că spiritul acelei persoane s-ar fi întors în această noapte să-i facă rău! Se obișnuia ca la masă să se lase locuri libere în această seară pentru spiritele rudelor decedate, iar după aceea mâncarea rămasă era oferită săracilor care băteau pe la ușile caselor în această seară să ceară ce a mai rămas, de aici și obiceiul de „truck or treat” folosit de copii pentru a cere bomboane!

Copiii umblă din ușă-n ușă și spun „trick or treat”, iar cei mari fac petreceri în costume

În Regat sărbătoarea este populară pentru petreceri foarte mari cu măști și costume, iar înainte ca aceste petreceri să înceapă copiii merg după înserat din casă în casă deghizați în scopul de a speria gazdele în caz că acestea nu doresc să le ofere dulciuri, cunoscut sub numele de trick or treat..te păcălesc, ori mă tratezi… Persoanele care își doresc să primească copiii cu trick or treat pun de obicei un bostan iluminat în fața porții sau a ușii… Astfel această sărbătoare nu este nicidecum o sărbătoare a întunericului, ci mai degrabă o sărbătoare a zahărului și adrenalinei pentru cei mici care se laudă la sfârșit cu cantitatea de dulciuri primită, fiind ca o competiție pentru ei cine colectează mai multe dulciuri și bomboane și o sărbătoare a petrecerilor de costume cât mai înspăimântătoare a celor mari în caz că cineva din lumea cealaltă ar veni să-i bântuie în noaptea dinspre 31 octombrie spre 1 noiembrie când este sărbătorită ziua tuturor sfinților în Marea Britanie, iar în Mexic este imediat sărbătorită „Dia de los Muertos” adică „Ziua Morților” când fiecare familie își comemorează rudele decedate prin ofrande la morminte și petreceri cu multă mâncare și băutură asemănătoare praznicelor românești!

Criza economică lovește și Halloweenul… Jonathan Ross, unul dintre cei mai populari moderatori TV din Marea Britanie și-a anulat în acest an petrecerea de Halloween

Imaginile de mai jos sunt trimise de un vasluian care locuiește chiar în centrul Londrei. Reporterii Vremea Nouă l-au rugat să surprindă de la balconul său care este atmosfera acum pe stradă. Iată ce ne povestește despre această sărbătoare, mai ales că locuiește în proximitatea cartierului Hampstead, celebru din Londra.

Aici locuiește și Jonathan Ross, una dintre cele mai populare vedete TV din Londra: „Vedeta de televiziune britanică organiza, an de an, cea mai importantă petrecere de Halloween din Marea Britanie, când strada Hampstead Way din selectul cartier londonez Hampstead adună cele mai mari vedete din lume: de la actori de la Hollywood la fotomodele și politicieni! Petrecerea începea cu un show în fața casei sale și cu dulciuri pentru cei mici și mari, după care invitații de onoare își continuau petrecerea în ampla marchiză amplasată în curtea vedetei! Popularitatea evenimentului a ridicat și costurile foarte mult, astfel încât vedeta a hotărât să anuleze petrecerea și să sărbătorească restrâns doar cu prietenii apropiați! Jonathan Ross a declarat că nu cunoștea personal decât 30% dintre invitații săi și că fiecare invitat din emisiunile sale îi cerea o invitație la petrecerea de Halloween! Copiii însoțiți de părinți veneau din toate colțurile Londrei pentru a vedea show-ul din fața casei lui și a primi dulciuri, transformându-l într-un fel de Gigi Becali al Londrei! Străzile din tot cartierul erau blocate de trafic chiar dacă echipe de pază și echipaje de poliție erau prezente, ducând de multe ori la închiderea traficului în toată zona!” Ross e cunoscut în UK ca și Mister Halloween.

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/magie-cu-bostani-la-londra-de-halloween-cum-merg-copiii-din-vaslui-care-traiesc-in-marea-britanie-din-usa-n-usa-strigand-trick-or-treat/

Ultimă oră

Același autor