16.2 C
Vaslui
14 iunie, 2025

Lumânări contrafăcute confiscate de polițiști

polițiștii de investigare a criminalităţii economice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, au desfășurat activități în domeniul proprietății intelectuale, pentru prevenirea și combaterea infracționalității la regimul bunurilor și produselor contrafăcute.

La data de 12 iunie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au efectuat controale la agenții economici din orașul Negrești și a comunelor arondate, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de evaziune fiscală și a comercializării de produse contrafăcute.

Cu ocazia activităților desfășurate, a fost constatată săvârșirea a 5 infracțiuni prevăzute de Legea 53/2003 privind codul muncii.

Totodată, au fost verificați 29 de agenți economici, depistate și indisponibilizate aproximativ 5 kilograme de lumânări și 50 de candele, în valoare de peste 500 de lei, suscepibile a fi contrafăcute și confiscați peste 2300 de lei.

De asemenea, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 60.000 de lei, dintre care, 7 au fost aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 28/1999, în valoare de 57.000 de lei, 1 a fost aplicată pentru încălcări ale Legii nr. 103/1992, în valoare de 1000 de lei, 5 au fost aplicate pentru încălcări ale O.G. nr. 99/2000, în valoare de 2000 de lei și 1 avertisment aplicat pentru încălcări ale Legii nr. 8/1996.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile date în competență, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri, cu preponderență în locurile și mediile semnalate cu risc ridicat de comitere a faptelor de evaziune fiscală.

Post navigation

Related Posts

Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional constituit la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, până la această oră nu…

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip C1 și echipaje…

„ A crea înseamnă a lua din lumea ce ne înconjoară, din lumea materială sau din lumea morală, elemente disparate,…

Sursa: http://actualvs.ro/2025/06/13/lumanari-contrafacute-confiscate-de-politisti/

Ultimă oră

Același autor