13.7 C
Vaslui
11 mai, 2024

Lista candidaților la Consiliul Județean din partea PNL la alegerile locale 2024: vârfurile de lance din mandatul trecut, retrase în plan secund

NUME NOI….Din cei 12 consilieri județeni ai PNL Vaslui, doar doi se mai regăsesc în primele 10 locuri pe lista liberalilor la alegerile din 9 iunie. Este vorba despre Valentin Crețescu și Gelu Veziteu. De pe pozițiile eligibile lipsește numele lui Liviu Iacob, printre puținii liberali care în acest mandat l-au mai scos din zona de confort pe Dumitru Buzatu. Surprinzătoare este și poziția lui Gelu Veziteu, un alt liberal foarte activ în legislativul județean, care a fost plasat pe listă după Chiriac Octav, un AUR-ist până zilele trecute, sau Florin Ionel, actualul primar de la Tăcuta, care anul acesta va candida pentru Primăria Zăpodeni

Un alt nume care surprinde este cel al Adnanei Bunescu, președinta tinerilor liberali din județul Vaslui, care ocupă locul 9. Prin cooptarea ei, dar și a altor tineri în echipa consilierilor județeni, PNL dorește să aducă un suflu nou în politica vasluiană. De altfel, în momentul depunerii dosarelor cu semnături la BEJ, și președintele PNL Vaslui, Nelu Tătaru, a vorbit despre schimbarea care trebuie făcută la nivelul întregului județ. „Cu încredere, fără fast, dar mai ales cu multă determinare mi-am depus candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui. În toate acțiunile mele nu este vorba despre mine, Nelu Tătaru, ci despre noi. Noi înseamnă prezent, viitor, sănătate, progres, siguranță, dar mai ales stabilitate și normalitate. Viitorul județului nostru înseamnă schimbare, dar înseamnă și foarte multă asumare! O responsabilitate pe care mi-am asumat-o atunci când am decis să candidez pentru funcția de președinte al Consiliului Județean. De ce? Pentru ca nu avem voie să mai permitem ca și în următorii ani să rămânem încremeniți în timp, să nu evoluăm! Suntem o echipă, toți cetățenii județului Vaslui, și trebuie să ne unim pentru a construi un altfel de viitor. Împreună, însănătoșim Vasluiul! Așa să ne ajute Dumnezeu!”

Vârfurile de lance ale partidului în acest mandat, retrase în plan secund

Dincolo de numele noi propuse pentru Consiliul Județean, lista candidaților PNL mai surprinde și prin poziționarea celor mai activi consilieri liberali din acest mandat. Vorbim de Gelu Veziteu, pus pe locul 10 și Liviu Iacob, pus abia pe poziția 17. Dacă primul are șanse mari să prindă un nou mandat de consilier județean, al doilea va trebui să tragă tare pentru a mai face parte din legislativul județean. Și asta în condițiile în care Iacob a fost singurul care în acest mandat s-a luat la trântă cu social-democrații pe mai multe subiecte fierbinți, cum ar fi licitațiile traseelor de transport sau desființarea cabinetului președintelui CJ. Atât de tare și-a supărat Iacob adversarii politici, încât Dan Marian, vicepreședintele CJ Vaslui, și-a pus unul dintre consilierii personali să îl intimideze pe liberal chiar în sala de ședințe. Se pare că aceste episoade „războinice ” nu prea au fost pe placul conducerii PNL, care l-a trecut pe Iacob în plan secund.

PNL Vaslui a fixat următoarea ordine a candidaților la Consiliul Județean:

Tătaru Nelu

Bobârnat Radu

Rusu Petru Cristinel

Vlada Robert Laurențiu

Crețescu Valentin

Ionel Florin

Chiriac Octav

Buzilă Mara

Bunescu Adnana

Veziteu Gelu

Ardeleanu Mihai

Baciu Petronel

Giurgea Nelu

Ștefan Gheorghe

Sacaliuc Remus

Teslariu Iuliana

Iacob Liviu

David Radu

Acasandrei Marius

Zaharia Florin Călin

Filip Liviu

Rubică Ionel

Lupu Anișoara

Dragomir Valentin

Stamatin Cristinel

Pădureanu Lucian

Pîrlog George

Matei Petru

Iurianu Gheorghe

Stanciu Toader

Zaharia Silviu

Caranfil Valerică

Purice Eugen

Buta Ion

Burdujanu Ion

Puiu Andrei

Mardare Adrian

Stoica Constantin

Lungu Silviu

Apostu Marcel

Plăcintă Paul

Ursu Gelu

Iovu Toni

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/lista-candidatilor-la-consiliul-judetean-din-partea-pnl-la-alegerile-locale-2024-varfurile-de-lance-din-mandatul-trecut-retrase-in-plan-secund/

Ultimă oră

Același autor