DECISIV… CSM Vaslui are sâmbătă după-amiază un nou examen decisiv în lupta pentru calificarea în play-off-ul Ligii 3. De la ora 15:00, trupa pregătită de Sorin Sava și Costinel Botez va evolua pe terenul celor de la CSM Adjud, într-un meci în care vasluienii au doar varianta victoriei.
Victoria din etapa trecută, 1-0 pe teren propriu cu Aerostar Bacău, a readus echipa vasluiană pe loc de play-off, profitând din plin de pașii greșiți făcuți de Miroslava și Odorheiu Secuiesc. Cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat, CSM Vaslui ocupă locul 4 în clasament, cu 28 de puncte, și depinde doar de rezultatele sale pentru a prinde unul dintre locurile care duc în play-off. În ultimele zile, antrenorii CSM-ului au lucrat la moralul jucătorilor, iar mesajul e clar: „Meciul de la Adjud e decisiv!”. De partea cealaltă, CSM Adjud se află pe locul 10 înaintea acestei etape, cu 20 de puncte. În etapa trecută, vrâncenii au câștigat pe terenul celor de la FC Bacău 2, scor 3-0. Partida tur, disputată pe stadionul „Municipal” din Vaslui s-a terminat la egalitate, 0-0. „Roș-alb-albaștrii” au ratat atunci câteva ocazii mari și au fost nevoiți să se mulțumească doar cu un punct. De această dată, calculele sunt simple pentru CSM Vaslui: o victorie la Adjud ar menține echipa în careul de ași al Seriei 1.
Liga 3, Seria 1, etapa a 20-a:
Sursa: https://www.vremeanoua.ro/liga-3-obligati-sa-castige/