La discuții au participat, din partea Minergie Schweiz – partener elvețian, Wesley Wojtas și Laure Nashed, iar de la MDLPA, reprezentant al Operatorului de Program, Cristina Irimescu. Echipa de implementare de la Bârlad a fost condusă de primarul Dumitru Boroș, care a ținut în mod expres să le mulțumească membrilor delegației pentru implicare și bunele practici pe care le-au împărtășit în cadrul ședințelor de lucru.
Municipiul Bârlad a semnat încă din data de 22 octombrie 2025 contractul de finanțare al acestui proiect, a cărui valoare contractuală este de aproape 25 milioane lei. Cheltuielile eligibile ale proiectului sunt finanțate în cuantum de 85% din grantul elvețian, adică peste 21 milioane lei, în timp ce conribuția din fonduri proprii a Municipiului Bârlad este de sub 4 milioane lei.
”Parcurgem o nouă etapă, și anume o vizită în teren la obiectivul ce urmează a fi reabilitat și o ședință la sediul Primărtiei Bârlad pentru a prezenta pașii care mai sunt de făcut pănâ la demararea efectivă a lucrărilor. Acestea au ca scop final creșterea eficienței energetice a clădirii liceului, scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră datorită măsurilor de energie regenerabilă, precum și scăderea consumului de energie.
Vorbim aici despre panouri solare, înlocuirea tâmplăriei existente cu tâmplărie din aluminiu eficientă energetic, izolarea termică a pereților exteriori, termoizolarea soclului, termoizolația planșeului către subsol și peste ultimul nivel, înlocuirea corpurilor de iluminat și lucrări de instalare a sistemelor de ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior”, a spus primarul Dumitru Boroș.
Sursa: https://vasluianul.ro/liceul-pedagogic-ioan-popescu-din-barlad-reabilitat-cu-fonduri-europene/