Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Land Rover Evoque, care figura în bazele de date ca fiind furat din Italia.
În data de 22 ianuarie a.c., în jurul orei 15.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 38 de ani, care conducea un autoturism marca Land Rover Evoque, an fabricație 2017.
„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Italia. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul în luna decembrie a anului trecut, pe numele soției, de la o persoană fizică, cetățean al Republicii Moldova, pe care a cunoscut-o prin intermediul unui site de vânzări auto din Republica Moldova. Acesta a mai declarat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu”, a precizat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 75.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.
Post navigation
Related Posts
O caracatiță din portocale, un om de zăpadă din clementine, un arici din struguri și banane sau struț din conopidă…
Principalul operator de gaze naturale din județul Vaslui, Gaz Est, anunță că în maxim patru ani rețeaua de gaze va…
De astăzi și până pe 24 decembrie, vasluienii sunt așteptați la Târgul de Crăciun, organizat de Primăria Vaslui în Centrul…
Sursa: http://actualvs.ro/2025/01/23/land-rover-evoque-furat-din-italia-descoperit-la-albita/