8.3 C
Vaslui
5 noiembrie, 2025

La volan, cu un permis nerecunoscut de legea română

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din Republica Moldova, care a fost depistat conducând un autoturism, deși permisul de conducere deținut nu-i conferea dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României.

În data de 02 noiembrie a.c., în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, la volanul unui autoturism, un bărbat din Republica Moldova, în vârstă de 64 de ani.

Persoana a prezentat la control un permis de conducere eliberat de autorităţile din Transnistria, document ce nu este recunoscut de statul român.

Colegii noștri au efectuat verificări specifice, în urma cărora s-a concluzionat că bărbatul nu este posesor de permis de coducere internațional, care să-i confere dreptul de a conduce un vehicul pe teritoriul României.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale care se impun.

Sursa: https://estnews.ro/la-volan-cu-un-permis-nerecunoscut-de-legea-romana-7/

Ultimă oră

Același autor