19.5 C
Vaslui
27 aprilie, 2024

K1 pe străzile din Bârlad între doi tineri! Ambii sunt cercetați

Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut două persoane, în vârstă de 18 și 20 de ani, din Bârlad, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad au probat activitatea infracțională a două persoane, din Bârlad, bănuite că ar fi tulburat linistea și ordinea publică, la data de 7 martie 2024, în municipiul Bârlad, și s-ar fi agresat reciproc.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bârlădeni au stabilit că, la data de 7 martie 2024, ora 14.45, pe bulevardul Primăverii din Bârlad, pe fondul unor conflicte mai vechi, bărbații cercetați ar fi provocat scandal, tulburând ordinea și liniștea publică și s-ar fi agresat reciproc, lovindu-se cu pumnii și picioarele.

La data de 18 martie 2024, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad au față de cele două persoane cercetate măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Ieri, 19 martie 2024, tinerii au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanelor implicate și dispunerea măsurilor legale.

Sursa: http://www.ziaruldevaslui.ro/k1-pe-strazile-din-barlad-intre-doi-tineri-ambii-sunt-cercetati/

Ultimă oră

Același autor