BÂLCIUL ÎN IMPAS… Vasluiul riscă, și anul acesta, să rămână singurul oraș din județ care nu va organiza bâlciul anual, un eveniment atât de așteptat de locuitorii municipiului, dar și de către cei din comunele aflate în vecinătate. La sfârșitul lunii iunie, s-au inițiat câteva demersuri private în vederea organizării lui, Clubul Sportiv „Viitorul” Vaslui scoțând la licitație, așa cum a făcut-o și în anii din urmă, acel teren de lângă fostul bazar. La licitație s-au înscris trei societăți, una din județul Neamț, una din Bârlad, administrată de Jantea Marian și a treia din Huși, aparținând familiei Buzdugan. După deschiderea plicurilor cu ofertele primite, câștigătoare a fost declarată societatea din județul vecin, care însă nu s-a mai prezentat pentru semnarea documentelor. În aceste condiții, conducerea Clubului „Viitorul” a acceptat a doua cea mai bună ofertă, care i-a aparținut lui Marian Jantea. În acel moment, bâlciul la Vaslui era ca și organizat, deși bârlădeanul mai avea ceva pași de făcut, cum ar fi obținerea avizelor din partea instituțiilor statului. Tot acest demers a fost oprit după ce Clubul „Viitorul” a primit o notificare din partea Primăriei Vaslui. Din ce cauză nu vom mai avea bâlci, anul acesta, la Vaslui, citiți în rândurile de mai jos.
Povestea acestui bâlci este mult mai complicată, părțile apelând inclusiv la avocați pentru ca organizarea lui să fie dusă la bun sfârșit. Totul a pornit pe data de 23 iunie, anul acesta, când Clubul Sportiv „Viitorul” Vaslui a scos la licitație închirierea terenului de lângă fostul bazar, unde în trecut a mai fost organizat bâlciul anual. Câștigătorul licitației a fost declarat Jantea Marian, după ce acesta a oferit aproape 50.000 de lei pentru închirierea acelui teren. O societate din Neamț oferise mai mult decât el, însă administratorul din județul vecin nu s-a mai prezentat pentru a semna contractul, prin urmare, bârlădeanul și-a adjudecat dreptul de organizare.
Contractul a rămas nesemnat, pe fir au intrat avocații
Următorul pas pe care conducerea Clubului Sportiv „Viitorul” Vaslui și administratorul societății din Bârlad trebuiau să îl facă era semnarea contractului de închiriere a terenului, însă această etapă a tot fost amânată, din cauza unor discuții pe care directorul Clubului Viitorul le-a avut cu primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște. Acesta din urmă i-a pus în vedere lui Axinte Alioșa că lucrările de modernizare a străzii Decebal nu au fost finalizate și recepționate, prin urmare în zona respectivă nu poate fi organizat bâlciul. Tot mai presat de Jantea să semneze contractul de închiriere a terenului, directorul clubului „Viitorul” a solicitat, pe data de 15 iulie, un răspuns scris din partea Primăriei Vaslui, răspuns care nu a întârziat să fie dat. „Nu suntem de acord cu autorizarea/aprobarea amplasării și intrării cu utilaje de mare tonaj pe amplasamentul solicitat și vă rugăm să reevaluați intenția amplasării unui astfel de parc de distracții”, au transmis reprezentanții Primăriei Vaslui conducerii Clubului Sportiv „Viitorul” Vaslui. Axinte Alioșa a luat documentul și l-a pasat mai departe, administratorului societății din Bârlad, cu următoarea precizare: „Am procedat la reevaluarea oportunității închirierii terenului și anulării licitației organizate în data de 23.06.2025. Se anulează și invitația de semnare a contractului din data de 04.08.2025”. Numai că administratorul societății din Bârlad nu a fost deloc încântat de întorsătura de situație. Pe 22 iulie 2025, societatea JBG Parc SRL, condusă de Marian Jantea, trimite Clubului Sportiv „Viitorul” Vaslui, prin cabinetul unui avocat din Vaslui, următoarea notificare. „În calitate de reprezentant convențional al SC JBG Parc SRL, societatea comercială câștigătoare a licitației organizată de dvs. privind închirierea ocazională a spațiului de 9776 mp teren aflat în administrarea Clubului Sportiv Viitorul, vă comunicăm faptul că am recepționat adresa dumneavoastră prin care aduceți la cunoștință societății JGB parc faptul că este firma câștigătoare a licitației. Ne manifestăm interesul pentru încheierea contractului de închiriere, sens în care ne vom prezenta. Conform indicațiilor dumneavoastră, la sediul Clubului Sportiv Viitorul, în data de 04.08.2025, ora 14.00, în vederea semnării contractului. Având în vedere specificul activității pe care o vom desfășura pe terenul pentru a cărui închiriere am participat la licitație și văzând condițiile din caietul de sarcini antașăm o discuție legată de posibilitatea inserării în contract a unei clauze care să vizeze restituirea parțială/totală a sumei plătită cu titlu de chirie, pentru ipoteza în care autoritatea locală nu ar emite autorizația pentru funcționarea parcului de distracție”.
Amenințări cu instanța. Antreprenorul chiar este îndreptățit să ceara daune
SUPĂRAT… Contactat telefonic de redactorii „Vremea Nouă”, administratorul societății care a câștigat licitația a zis că nu se lasă și își va căuta dreptatea în instanță. „Am înțeles că s-a anulat licitația, dar nu cunosc motivul. Eu am fost de bună credință, m-am înscris la licitație și când am văzut că domnul de la Neamț, care câștigase, nu s-a prezentat, am mers să achit ce era de achitat și să semnez contractul. Dar domnul Alioșa mi-a zis că nu se mai poate, că s-a anulat licitația. Nu știu ce s-a întâmplat, ce a făcut dumnealui de s-a anulat licitația. În caietul de sarcini scrie destul de clar că eu trebuie să merg după toate aprobările necesare, dacă vreau să fac o manifestare cu parc de distracții. Eu trebuia să obțin avizele de la DSP, ISU, Jandarmi, Primărie etc. Nu trebuia să meargă dumnealui să ceară niciun aviz, aici e un blocaj, nu știu ce s-a întâmplat. Eu o să merg în instanță, am contactat deja un avocat și o să contest anularea licitației”, a declarat Marian Jantea, pentru „Vremea Nouă”. De partea cealaltă, directorul Clubului Sportiv „Viitorul” ne-a declarat că notificarea primită de la Primăria Vaslui nu-i mai permite să organizeze bâlciul pe acel teren.
O întrebare firească, la final de text
DUBLĂ MĂSURĂ… Cunoscute fiind datele acestei probleme, e tot mai clar că șansele ca vasluienii să se bucure de bâlci, anul acesta, pe terenul de lângă fostul Bazar, sunt foarte mici. Interesant în toată această poveste este faptul că Primăria Vaslui organizează, în această perioadă, tot pe strada Decebal, un alt mic bâlci, cu ocazia Zilelor Culturale ale Vasluiului. În acest sens, pe terenul de lângă noul bazar au fost deja desfășurate mai multe utilaje grele, cu scopul de a-i distra atât pe cei mici, cât și pe cei mari în zilele următoare. Deja mulți vasluieni se întreabă cum a fost posibil ca de Zilele Vasluiului Primăria să permită organizarea acelui mini-bâlci, ca pentru cel de la începutul lunii septembrie să aplice o altă unitate de măsură. Diferența este că pentru bâlciul de lângă noul bazar, accesul utilajelor se face direct din stradă, iar pentru cel de lângă fostul bazar, utilajele erau obligate să circule pe trotuarul recent modernizat, riscând să strice o investiție care încă nu a fost recepționată. Totuși, pe terenul clubului „Viitorului”, se putea intra și pe drumul de lângă vechiul bazar.
Sursa: https://www.vremeanoua.ro/jonglerii-cu-balciul-la-vaslui-si-dubla-masura-a-primarului/