Un scriitor care și-a păstrat intactă prospețimea sufletească, un scriitor care prin puterea sa de creație a lăsat literaturii române lucrări de proză și teatru închinate în exclusivitate vârstelor fragede. Literatură pentru copii și adolescenți a livrat începând din 1948 până în clipa în care inima sa a încetat să bată. De la timide note și povestiri în “Revista elevilor” până la “O istorie a literaturii pentru copii și adolescenți” au aflat lumina tiparului 30 de volume carte cu vădit rol educativ pentru tânăra generație. Condeiul său a diriguit existența câtorva reviste binecunoscute celor ce au crescut obținându-se lună de lună la Cutezătorii, Șoimii patriei, Luminița, Licurici, Spiriduș, Top Junior, Luceafărul copiilor.
Iuliu Rațiu a fost mai mult decât discret nu doar în ceea ce privește viața sa de dincolo de creația literară. Suntem obișnuiți ca în deschiderea unui roman, volum de poezii sau orice alt gen literar, autorul să fie prezentat într-o prefață, activitatea sa creatoare să fie supusă aprecierilor critice. Ei bine, în cazul lui Iuliu Rațiu nu există asemenea rutină, ceea ce nu înseamnă nicicum că opera lui ar face parte din sfera banalului nesuscitând interesul criticilor literari, ci e mai degrabă o frumoasă formă de respect pentru micii cititori, scriitorul evitând cu fiecare apariție editorială bombardarea copiilor(avizi de lectură) cu noțiuni despre stil, metaforă, lingvistică…Poate pe același considerent lipsesc cu desăvârșire paginile destinate umilului “tabel cronologic“ evidențiind câteva repere cronologice vizând nu numai opera artistului ci și “mărunte” repere despre el și familia sa.
Cu toată această lipsă de elemente biografice știm că Iuliu Rațiu aparține prin naștere județului nostru, satul Târzii din comuna Oltenești fiind locul în care a învățat să meargă și să vorbească. Nu a apărut din neant în ziua de 20 iulie 1930 dar din nefericire nu-i cunoaștem părinții, bunicii sau frații. Putem crede că provine dintr-o familie de intelectuali căci prenumele său constituie o raritate în mediul rural, încălcând obiceiurile împământenite de secole care impuneau botezarea noului născutul cu numele sfântului din calendarul ortodox cel mai aproape de ziua venirii pe lume a pruncului. Așadar nu Ilie ci Iuliu, nu numele sfântului cu carul de foc aducând ploi peste satele românești sub arșița verii, ci numele împăratului roman Caius Iulius Cezar! Învățător sau profesor(de istorie) trebuie să fi fost unul din părinți, asemenea cunoștințe nefiind la îndemâna plugarilor și crescătorilor de animale din Târziii de odinioară.
După studii elementare efectuate în localitatea natală, a urmat cursurile inferioare ale Liceului Mihail Kogălniceanu din Vaslui descinzând în sălile de clasă în 1940 numărându-se printre cei 314 înscriși. Se prea poate să fi fost unul din cei 100 de elevi cazați în internatul școlar, purtând cu mândrie uniforma kaki specifică unității de învățământ, respectând cu strictețe regimul de ordine și disciplină asemănător cazarmelor militare. Fi-va martor al cutremurului din noiembrie 1940, martor al reconstrucției clădirii, participând cu puterile sale fie la salvarea bunurilor materiale dintre zidurile dizlocate de mișcarea telurică, fie la reorganizarea noilor spații destinate studiului. Nu am găsit consemnări didactice ale trecerii sale prin cursul inferior căci Anuarul liceului de băieți “M. Kogălniceanu” întocmit de profesorul Octav Mărculescu în 1947 fiind o retrospectivă a activității școlare din ultimii 12 ani(1936-1947), suprimă tabelele nominale ale promovaților. Înlocuite cu sumara menționare a premianților, Iuliu Rațiu nu figurează printre primii trei clasați în ordinea descrescătoare mediilor generale, însă departe de noi bănuiala că s-ar fi poziționat în coada clasamentului sau printre repetenți. Nici “Monografia liceului” nu ne oferă detalii cu privire la situația școlară a gimnazistului Iuliu Rațiu, dar ne ajută să descoperim componența colectivului de cadre didactice “contribuind la formarea unui tineret pregătit pentru lupta vieții”. Iuliu Rațiu a fost binecuvântat a-i avea la catedră pe C. Capră(limba română), E. Gaiu(matematică), O. Mărculescu(istorie), Șt. Chesim(geografie, științele naturii), oameni de carte ce au făcut eforturi supraomenești a asigura învățământ de calitate în tulburi vremuri de război.
Următoarele patru clase de liceu vor fi finalizate în 1948, Iuliu Rațiu devenind elev al
Liceului “Gheorghe Șincai” din București. Liceu modern, cu internat, cu sute de elevi pentru toate ciclurile școlare! Admiterea se făcea baza unui riguros examen, mediile obținute treceau obligatoriu peste nota 9, ceea ce înseamnă că ajungeau aici și îmbrăcau uniforma din stofă cu emblemă verde doar acei elevi ce excelau la toate materiile de studiu. Așadar gimnazistul Rațiu avea să demonstreze nu doar buna sa pregătire școlară ci mai ales valoarea profesională a profesorilor săi din provincialul Vaslui. Cât privește regulamentul intern al instituției de învățământ și la liceul bucureștean se aplica un regim draconic bazat pe disciplină strictă, foarte riguroasă, profesorii apelând la un barem de notare de o severitate extremă. Cadrele didactice erau profesori în “strict senso”, bine pregătiți în domeniul lor, nefăcând nici o concesie la capitolul “carte”, gândind și punând în practică devizele “știi sau nu știi! ”, “înveți finalizezi studiile liceale, dacă nu, nu!”. Somități erau cadrele didactice de la Liceul Șincai, intelectuali recunoscuți, profesori de elită. Impresionant este cazul directorilor Gh. Nedioglu și V. Arbore, predând în sălile de clasă ale liceului primul limba română, cel de-al doilea istoria, titulari ale acelorași catedre la clasa palatină(1932-1940) ocupându-se îndeaproape de educația Regelui Mihai.
În toamna lui 1948 proaspătul absolvent al Liceului “Gheorghe Șincai” din București se va îndrepta spre amfiteatrul Facultății de Pedagogie și Psihologie. L-a tentat cariera de dascăl, având poate drept model dacă nu un membru al familiei atunci sigur un profesor care să-i fi descoperit și cultivat abilități pedagogice, călăuzindu-i, orientându-i cu bună știință pregătirea ulterioară către acest domeniu. Poate că în anii terminali de liceu, la vârsta când pășea spre maturitate va fi fost captivat de nobila profesie ce investește în formarea, educarea și dezvoltarea elevilor. Cu siguranță se visase în postura de profesor împărtășind, transmițând cunoștințe valoroase tinerei generații, continuând el însuși să învețe pentru a reuși să-i învețe pe cei din băncile școlărești nu doar materii obligatorii ci cum să-și afle viitoarele cariere.
Dar de curând înființată pe baze democratice, facultatea de pedagogie și psihologie desprinsă din facultatea de litere și filosofie, avea să cunoască “beneficiile” reformei învățământului din 1948 așezând la temelie învățătura marxist-leninistă, legătura cu viața, mai ales cu practica construcției socialiste. Obiectivele reformei academice din această perioadă urmăreau nu atât dezvoltarea cercetării științifice cât preluarea modelului sovietic și implicarea activă a disciplinelor socio-umane în efortul de ideologizare a discursului academic și a educației universitare. Greu, aproape imposibil de introdus tipare ideologice în sfera discursului pedagogic, dar universitarii titulari de catedre au fost constrânși a-și adapta cursurile întru “asigurarea liniei marxist-leniniste în predarea științelor de specialitate”.
Fără nici o legătură cu noile directive ale marelui partid, aruncăm o privire în monografiile universităților din Iași și București în căutarea numărului de studenți înscriși în anul în care Rațiu alegea să devină profesor sau învățător sau poate psiholog școlar. Cum la Iași figurau 34 de studenți, putem admite existența în capitală a unui contingent asemănător ca dotare numerică. Nu știm ce profil, specializare, secție a urmat tânărul nostru dornic de învățătură în vremuri supuse schimbărilor comuniste, dar orice va fi ales a dus la bun sfârșit cu examen de stat în 1952. Nu vreau să greșesc presupunând mereu, dar sunt tentată să cred că a parcurs cursurile secției de pedagogie(nu psihologie), cu discipline precum istoria pedagogiei universale, istoria pedagogiei românești, pedagogia preșcolară, metodica predării limbii române, metodica predării pedagogiei, psihologiei, istoria pedagogiei, limba română și istoria literaturii române, metodica predării limbii române. Dintre profesorii universitari formând serii impresionante de pedagogi trebuie să amintim pe C. Rădulescu-Motru(pedagogie), Dimitrie Gusti(sociologie, pedagogie, estetică) , Mihai Ralea( hușean, fondator al școlii de psihologie) , G. G. Antonescu(pedagogie teoretică) I. I. Gabrea(pedagogie), I. C. Petrescu(pedagogie), T. Vianu(istoria literaturii universale).
Imediat după absolvirea facultății este înregimentat în redacțiile noilor publicații ale comunismului incipient, risipind note și povestiri în revistele pentru copii ale epocii. Debutase încă din 1948 în paginile “Revistei elevilor”, la nici 18 ani împliniți era parte activă a echipelor redacționale, numărându-se împreună cu M. Sântimbreanu printre animatorii culturali ai celor mai tineri condeieri. Dealtfel, sumarele informații biografice alătură numelui lui ocupațiuni profesionale precum “activist cultural” sau “redactor șef” al publicației “Îndrumătorul cultural” unde a activat după 1950, ceea ce înseamnă că pe toată durata studiilor universitare Rațiu muncit pentru a se întreține. E redactor șef la 20 de ani, profesionist esențial în structura editorială a unei reviste la început de drum, coordonând activitatea de producție editorială, asigurându-se că fiecare material ce urma a fi tipărit respectă niște standarde de calitate, etică și orientări strategice(ale regimului politic). Admirațl-l pe pe tânărul de numai 20 de ani ducând pe umerii lui responsabilitatea gestionării echipei de redactori, stabilind agenda de publicare, asigurându-se că informațiile difuzate sunt corecte, relevante… A îmbinat studiul pedagogiei și psihologiei cu forfota din redacțiile bucureștene, a găsit și clipe de răgaz pentru a așterne pe hârtie gânduri rimate. Da, Iuliu Rațiu a fost atras de poezie, își prezinta creațiile lirice în cadrul Cenaclului “Ion Păun-Pincio” aparținând Confederației Generale a Muncii, înfiripându-și o oarecare notorietate, dovadă debutul editorial într-un volum colectiv publicat în 1949 sub auspiciile organizației sindicale a muncitorilor din România. Înțelegem că era cunoscut, apreciat, încurajat de seniorii literaturii românești, primit în Uniunea Scriitorilor în 1949, fiind astfel cel mai tânăr scriitor acceptat, trecerea deceniilor așezându-l în loc de cinste, devenind(2009 anul decesului) cel mai vârstnic membru în viață.
În 1968 e membru al Consiliului Național al Organizației Pionierilor, cu atribuții de șef de comisie, secretar de presă și propagandă. Nu e momentul să vorbim critic despre “organizația revoluționară de masă a copiilor” sau de “educarea școlarilor în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român”. Reținem încărcătură de muncă a omului de litere Iuliu Rațiu, demonstrând abilități administrative, cunoștințe în gestionarea informației venind din teritoriu, din 42 de organizații județene sau de la organele superioare de partid, comunicând eficient, coordonând activitățile organizate la nivel județean și național. Reținem implicarea în editarea principalelor reviste ale pionierilor și șoimilor patriei, reviste spectaculos de bine realizate în ceea ce privește bogăția de informații acoperind nu doar activitatea organizației(mult blamată și ridiculizată astăzi) ci punând sub ochii copiilor literatură, știință, tehnică, jocuri de logică, benzi desenate. “Cutezătorii” și “Luminița”, reviste pentru elevii din clasele primare și gimnaziale, apoi “Licurici” destinată preșcolarilor, nu ar fi fost la fel de atractive dacă Iuliu Rațiu nu ar fi avut priceperea de a aduce în paginile revistelor interviuri, întâlniri cu scriitori precum Tudor Arghezi, Zaharia Stancu, dacă nu ar fi strecurat imagini din laboratoarele de lucru ale oamenilor de știință, dacă nu ar fi prezentat cele mai importante momente din istoria neamului nostru în cuvinte simple pe înțelesul micilor școlari. Ori ce înseamnă asta? A adunat în jurul său pleiadă de scriitori, istorici, personalități ale științei și culturii românești, toți înțelegând că cenzura și îndoctrinarea nu pot fi stăvilite dar pot fi păcălite… Patriotismul e îndoctrinare ideologică? A fi mândru că ești român, dintr-un neam cu Eminescu, Brâncuși, Decebal, Cantemir, Ștefan cel Mare era ideologie comunistă? Vă invit să meditați!
Simultan cu această activitate orientată spre educarea dincolo de programa școlară(urmărind până la punct obiective similare), Iuliu Rațiu a devenit membru activ al Secției de Literatură pentru copii și Tineret din România, a fost de asemenea membru și a făcut parte ani la rând din conducerea Asociației Scriitorilor din București. De vă întrebați ce i-a hărăzit destinul după 1989, dacă nu cumva anul 0 al democrației românești a însemnat sfârșit de carieră și afundare în uitare, e bine de știut că Iuliu Rațiu nu și-a pierdut puterea de muncă și de creație, dovadă încercările reușite de înființare a noi reviste pentru copii. Spiriduș(1990), Top Junior(1990), Luceafărul copiilor(2001) cu o abordare diferită, relaxată, fără sloganuri și lozinci, contribuind evident la educația micilor cititori.
Putem vorbi de o carieră de 58 de ani dedicată scrisului pentru școlari, Rațiu dăruindu-le sute de povestiri și schițe, romane, eseuri, poezii, însemnări de călătorie, piese de teatru, scenarii. Amintim acum de scenariul filmului românesc de animație “Temerarii de la scara doi” scris de Iuliu Rațiu. Personajele Nela, Vic, Bogdănel, Mihai, reprezentând prototipul pionierilor model(bravi,isteți, descurcăreți) însoțiți de un cățel și o cioara, trec printr-o serie de peripețiii, au parte de aventuri neașteptate și amuzante. Serialul cu 13 episoade a rulat în cinematografe în anii ’80, iar lungmetrajul realizat mai târziu a fost lansat oficial la 30 mai 1988 la cinematograful “Scala” din București, distribuit și difuzat apoi începând cu 1 iunie în toate sălile de cinema din România. Atât serialul cât și lungmetrajul au fost bine primite de publicul spectator de toate vârstele, opiniile critice considerând că “filmul este prima încercare reușită din domeniul aventurilor pentru copii de 14-15 ani, pionieri care formează caracterul altora într-o succesiune de întâmplări cu haz”(Virgil Mocanu în Scânteia din 28 iulie 1988) fiind un “vioi și plăcut film cu eroi contemporani”(Călin Căliman în Informația Bucureștiului din 4 august 1988).
Nu a ales cariera didactică, nu a făcut parte din colectivul didactic al vreunei școli gimnaziale sau liceale, dar nici nu s-a îndepărtat de sufletele copiilor, scriind mii de pagini de proză și teatru pentru cititorii de vârstă școlară. Iuliu Rațiu e autorul care scrie pentru copii, e scriitorul care are nu doar inspirație literară ci și intuiție didactică astfel încât mesajul său să fie ușor identificat și asimilat de către micul școlar/cititor. De la benzile desenate din Licurici sau Cutezătorii, Rațiu a trecut firesc spre o literatură mai consistentă atât ca gen și întindere, producțiile sale fiind devorate în egală măsură de copii mai mici sau mai măricei dar și de adulți. Cei care au crescut cu povestirile și romanele lui Rațiu pot să-și amintească și să mărturisească sentimentul acela de nerăbdare de a citi, de a intra în intimitatea personajelor, de a participa alături de ele la evenimentele desfășurate pe firul poveștii imaginate de scriitor. “O nemaipomenită colivie”(1961, reeditat 1981) e romanul ce se constituie în debutul editorial al scriitorului Iuliu Rațiu, anii ce au urmat aducând în vitrinele librăriilor noi volume primite cu entuziasm de cei ce aveau atunci 10-15 ani. “Uluitorul zbor al rachetei Excelsior II”(1963), “Soarele din peșteră”(1966), “Planetă de adolescent”(1967, 1998), “Clasa în care nu se întâmplă nimic”(1968), “Ah, acești adolescenți”(1970), “Anotimpul dragostei”(1973). A publicat volume cu povești, schițe și povestiri unde protagoniștii sunt poznași, implicați în diverse situații comice stârnite de imaginația lor bogată, “Dincolo de joc”(1972), “Împărăția de zahăr”(1974), “Cu capul în nori”(1977), “Copilul invizibil”( 1983), “Fratele meu curajul”(1985), “Cei mai buni prieteni”(1989) fiind doar câteva din multele volume aparținând acestui gen literar. Și după 1990 scriitorul Iuliu Rațiu păstrează un ritm constant, trimițând editurilor multe alte volume precum: “O zebră trecea pe zebră”(1991), “Praful de pe Cutia Pandorei”( 2000), “Anotimpul clipei( 2003), “Rivalii lui Harry Potter”(2004), “Răzbunarea roboților”( 2005), “Alo, la telefon… Soarele”(2007). Remarcăm cum unele dintre ele au cunoscut reeditări, la distanță mare de timp, ceea ce confirmă faptul că opera lui Rațiu a rămas nu doar în atenția editurilor ci mai ales în preferințele de lectură a unor alte serii de copii. Creațiile sale au fost apreciate atât în perioada regimului comunist cât și după căderea lui, critica literară exprimându-și aprecierea prin acordarea de premii și numeroase distincții. În 1968 “Planetă de adolescent” primea premiul Albatros al Consiliului Național al Organizației Pionierilor, în 1978 “Neștiutul cerc al sărutului”(teatru) era premiată de Uniunea Scriitorilor, “Copilul invizibil” era recompensată în 1983 de către CNOP, “Temerarii de la scara 2” primea premiul pentru cel mai bun lung metraj de desene animate pentru copii. Anul 1999 îi aducea lui Rațiu și lucrării “Telefonul galben”(teatru) premiul Asociației Scriitorilor. În 2008 Iuliu Rațiu avea să fie nominalizat la Premiul Internațional Hans Christian Andersen, considerat Nobelul literaturii pentru copii!
Iuliu Rațiu e unul din cei mai productivi prozatori în ceea ce privește literatura pentru copii, marile călități ale prozei și dramaturgie sale fiind cursivitatea și dinamismul acțiunii, excelenta cunoaștere a psihologiei vârstei, veridicitatea eroilor, naturalețea și fluența stilului. Toate aceste calități îi asigură un loc de referință în literatura română de profil, cărțile sale rezistând și datorită temelor, subiectelor, narațiunilor care dezvoltă un didacticism articulat, cimentând astfel/de altfel renumele unui autor cu certă aplicație pedagogică. Majoritatea cărților lui Iuliu Rațiu au țintit latura educativ-instructivă, adresându-se copiilor și tinerilor. Cărțile lui Rațiu sunt ușor de citit, sunt antrenante, faptele, întâmplările, personajele ajung în în pas alert în punctul culminant, deznodământul venind rapid și spectaculos. Opera lui Rațiu este una a intențiilor bune, tocmai de aceea e mare păcat ca din pricina schimbării fundamentale a mentalităților să nu fie recomandată a fi citită de cei ce astăzi sunt mici școlari. Cum nici personajele lui Creangă nu mai sunt actuale, dar generații peste generații de elevi citi-vor despre năzdrăvaniile lui Nică, nici pionierii nu mai fac parte din prezentul școlar, dar povestirile lui Rațiu merită să citite de elevii claselor primare. Îmi crește inima de mândrie că “Pălăria omului de zăpadă” e material didactic, pentru disciplina limbă și literatura română la clasa a IV-a. Descopăr fermecată cum un învățător prezintă colegilor de breaslă pe didactic.ro o fișă de lucru pentru lecția “Când zmeii joacă șah” din manualul de limba și literatura română pentru clasa a III-a!
Nu știu dacă opera lui Rațiu mai e în librării, dar cărțile lui se vând pe TârgulCărții.ro, MsBook, PrintreCărți.ro, cărturești.ro, anticariatonline, casaliterelor.ro! Mai toate volumele lui sunt prezente pe aceste forme de promovare a culturii scrise, însă atrage atenția în mod deosebit titlul “O istorie a literaturii pentru copii și adolescenți”, apărut în 2003 în editura Biblioteca Bucureștilor, beneficiind de reeditare la Prut Internațional trei ani mai târziu. Lucrarea este o sinteză a unora dintre cele mai interesante, esențiale creații scrise și consemnate în istorii literare, enciclopedii, dicționare, cursuri universitare încercând să prezinte fenomenul amplu, complex, uluitor al literaturii pentru copii și adolescenți. Volumul conține un substanțial dicționar bibliografic de literatură română contemporană, o listă a cărților care în opinia autorului pot alcătuit biblioteca esențială a micului cititor. E o lucrare scrisă cu mult har de unul dintre cei mai buni cunoscători ai literaturii celor mici, este un necesar și util instrument de lucru pentru educatori, învățători, profesori dar și pentru părinți, în efortul constant de a îndruma cu competență lectură celor mai tineri cititori.
Opera lui rezistă în toate bibliotecile publice din România, volumele sunt purtătoare de autografe căci autorul lor nu a refuzat niciodată invitațiile de a participa la manifestări culturale organizate peste tot în țară. Saloane de carte, simpozioane, lansări de carte, simple întâlniri cu scriitori, a răspuns fără ezitare fiind prezent în mijlocul iubitorilor de literatură, citind cu vădită plăcere crâmpeie din creațiile sale, oferind interesante și emoționante mărturisiri despre activitatea sa literară. Dovadă a trecerii sale în orașul Vaslui, probă convingătoare a adăstării în sălile Bibliotecii județene e scrisul său de mână înnobilând paginile de titlu ale volumelor ce odihnesc în colecțiile noastre. “Această carte la care țin cel mai mult – tuturor cititorilor de pe aceste meleaguri natale”e mesajul înscris în 1981 pe “Planetă de adolescent”. “Pentru cititorii iubitorii de poezie, cartea amintirilor mele lirice” sunt cuvinte frumos caligrafiate în iunie 2006 pe volumul de versuri “Anotimpul clipei”. Multe asemenea sincere gânduri arată cu prisosință că a trăit cu dorul de locurile natale și a lucrat simțindu-se împlinit ori de câte ori cărțile sale ajungeau în mâinile cititorilor vasluieni.
N-a lăsat condeiul din mână până în ultimele clipe ale vieții, dăruind posterității literare ultimele picături de suflet și dragoste pentru oameni. A plecat din lumea văzută tot într-un iulie, la doar două zile distanță de omagierea vârstei de 79 de ani. A plecat încet, tăcut, ziarele n-au vuit, doar rudele apropiate anunțau dispariția pământeană a celui ce jumătate de veac trimisese printre școlari “buni prieteni” îndemnându-i la “bine și frumos”. Putem spune cu mâna pe inimă, ca într-un jurământ, că Vasluianul Iuliu Rațiu a fost o figură emblematică a literaturii noastre pentru copii din prima jumătate de secol, exercitându-și într-o gamă completă talentul și profundul atașament sufletesc pentru cei aflați la vârsta copilăriei sau adolescenței.
Mihaela Ochianu – Biblioteca Judeţeană “Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui
Bibliografie: Octav Mărculescu – Anuarul liceului de băieți “M. Kogălniceanu” Vaslui(1947); Nicolae Ionescu, Marin Moronescu – Liceul teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui : 1890-2010(Editura PIM, Iași, 2011); Ștefan Bârsănescu – Istoria științelor în România : Pedagogia(Editura Academiei R.S.România, București, 1984); Alexandru Balaci, Ion Ionașcu – Universitatea din București : 1864-1964(Editura Didactică și Pedagogică, București); Ioan Baban – Univers cultural și literar vasluian : dicționar(Editura PIM, Iași, 2008); Tribuna învățământului(12 noiembrie 2013); grafimetria.ro; mediafax.ro; academiaabc.ro; didactic.ro
Post navigation
Related Posts
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat din Republica Moldova…
Prima ediție a Festivalului de Teatru Școlar „Victor Ion Popa” s-a bucurat de un real succes. Pe scenă au fost…
În această dimineaţă, ANM a emis o INFORMARE METEOROLOGICĂ valabilă de astăzi, de la ora 10 până miercuri, 28 mai,…
Sursa: http://actualvs.ro/2025/07/23/iuliu-ratiu-scriitorul-cu-suflet-de-copil/