Investiții de peste 323 de milioane de lei în infrastructura de apă și canalizare din Bârlad. Lucrările majore aflate în execuție au ajuns la 90-95% – INFO

Municipiul Bârlad concentrează investiții ample în infrastructura de apă și canalizare, atât prin proiecte cu finanțare nerambursabilă, cât și prin lucrări susținute din surse proprii ale operatorului regional Aquavas S.A. Potrivit datelor prezentate de companie, valoarea totală a investițiilor cu finanțare nerambursabilă ajunge la 323.496.220 de lei fără TVA, iar alte 6.723.000 de lei reprezintă investiții din surse proprii, cotă de dezvoltare și redevență.

Cele mai avansate lucrări din municipiu sunt cele derulate prin contractul VS-CL-BD-R02, care vizează rețelele de apă și canalizare, stațiile de pompare și stațiile de pompare pentru apă uzată din Bârlad. Contractul are o valoare de 93.822.979,53 lei fără TVA, iar stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 95%.

Până în prezent, în cadrul acestui contract au fost realizate 12,90 kilometri de rețea de alimentare cu apă reabilitată și 34,83 kilometri de rețea extinsă. Au mai fost executate 250 de cămine de vane, 2.747 de cămine de branșament pentru apă potabilă și 11 stații de hidrofor noi.

Pe partea de canalizare, datele prezentate de Aquavas arată că au fost reabilitați 9,33 kilometri de rețea și extinși alți 23,05 kilometri. Totodată, au fost realizați 1,88 kilometri de conducte de refulare pentru apă uzată, 1.024 de cămine de vizitare, 1.541 de cămine și racorduri de canalizare, precum și 10 stații noi de pompare a apei uzate.

Un al doilea contract important pentru municipiul Bârlad este VS-CL-VS&BD-R05, Lot 2 Bârlad, în valoare de 18.126.553,92 lei fără TVA. Acesta vizează infrastructura de transport a apei, inclusiv aducțiunea de apă brută și stațiile de pompare. Stadiul fizic al lucrărilor este de 90%.

În cadrul acestui contract au fost finalizate lucrările la Stația de pompare apă brută Cuibul Vulturilor, obiectiv pregătit pentru recepția la terminarea lucrărilor. De asemenea, a fost montată conducta pe traseul noii aducțiuni de la Acumularea Râpa Albastră la Stația de Tratare Crâng. Au mai fost executate 17 cămine de vane pentru golire și aerisire, au fost montate echipamentele hidraulice, grupul de pompare, stâlpii electrici și transformatorul PTBA 200, iar stația de pompare a fost alimentată cu energie electrică.

În prezent, sunt în curs lucrările de reabilitare a căminelor de pe conducta de aducțiune de la Stația de pompare Cuibul Vulturilor la Stația de tratare Bârlad.

Pe lângă aceste investiții aflate în implementare, Aquavas a prezentat și lucrările deja finalizate în municipiu în anii anteriori. La Stația de tratare Crâng din Bârlad au fost realizate investiții de 18.154.802,35 lei fără TVA, fiind executate lucrări de reabilitare și modernizare pentru un debit de 227 l/s. Lucrările au inclus, între altele, reabilitarea clădirilor și echipamentelor, modernizarea decantoarelor, construirea unei instalații de dezinfecție cu ultraviolete, realizarea unui sistem SCADA și dotarea laboratoarelor de proces. Recepția la terminarea lucrărilor a fost făcută în 26 iulie 2018.

La Stația de epurare din municipiul Bârlad au fost executate lucrări în valoare de 39.973.818,29 lei fără TVA. Investiția a inclus reabilitarea și modernizarea stației, cu lucrări la hala de pretratare, bazinele de aerare, decantoare, stațiile de pompare, instalațiile pentru nămol, rețelele din incintă, laboratorul de proces și sistemul SCADA. Recepția la terminarea lucrărilor a fost făcută în 18 februarie 2019.

Aquavas anunță și continuarea investițiilor prin Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Vaslui. Pentru municipiul Bârlad, în etapa a II-a a proiectului regional, este prevăzută o valoare totală a investiției de 153.418.066 lei fără TVA, cu o durată estimată de execuție de 36 de luni, eșalonată în perioada 2027-2029.

În această etapă sunt prevăzute lucrări noi la sistemul de alimentare cu apă și la cel de canalizare. Pentru alimentarea cu apă, sunt propuse 1,77 kilometri de conductă nouă de aducțiune între Stația de tratare Crâng și Uzina de Apă Bârlad, 22,423 kilometri de rețea de distribuție reabilitată și 4,960 kilometri de rețea extinsă. Tot aici este prevăzută înlocuirea a 2.048 de branșamente și realizarea a 251 de branșamente noi.

Pentru sistemul de canalizare sunt incluse 14,297 kilometri de rețea reabilitată, 2,947 kilometri de rețea extinsă, 0,365 kilometri de conductă de refulare nouă, o stație nouă de pompare a apelor uzate și lucrări de reabilitare la stația de epurare, inclusiv o stație de recepție pentru vidanje și înlocuirea grătarelor rare existente.

În cadrul aceluiași proiect regional sunt prevăzute și investiții care vor deservi întreaga arie de operare a Aquavas, inclusiv implementarea surselor de energie electrică alternativă. Pentru Bârlad, documentația prevede trei parcuri fotovoltaice în incinta Stației de epurare, două cu puterea instalată de 852 kW fiecare și unul de 517 kW, cu o valoare totală estimată de 3.497.807,87 euro fără TVA. Pentru contractul privind implementarea panourilor fotovoltaice, procedura de achiziție publică a fost inițiată prin publicarea anunțului de participare din 20 februarie 2026.

Separat de marile proiecte cu finanțare externă, Aquavas a continuat și lucrările locale din surse proprii. În anul 2025, în municipiul Bârlad au fost realizate investiții în valoare totală de 3.667.000 lei. Printre acestea se numără extinderi de rețele de apă, reabilitări de rețele de apă și canalizare, refacerea capacității de transport a unor colectoare, lucrări de separare a rețelelor pluviale de cele menajere, dragări și reprofilări, reabilitări ale canalelor deschise și servicii de decolmatare a unor colectoare importante.

Tot în 2025, operatorul a derulat și prima etapă pentru achiziția și montajul contorilor cu citire la distanță, împreună cu tabletă și software, investiție evaluată la 276.585 lei.

Pentru anul 2026, Aquavas a propus investiții de 3.056.000 lei din surse proprii, care vizează extinderi și reabilitări de rețele de apă și canalizare, branșamente, sectorizarea rețelelor vechi, relocarea căminelor de branșament, montarea de contoare cu citire la distanță și lucrări pentru rețelele menajere și pluviale. Printre proiectele menționate se află și utilitățile pentru Cartierul Alexandru cel Bun, etapa 1, cu o valoare de 500.000 de lei.

Compania mai arată că modernizarea sistemului de contorizare rămâne o direcție importantă pentru reducerea pierderilor și eliminarea diferențelor de consum. În paralel, operatorul încurajează implementarea contorizării moderne la nivel de scară de bloc și solicită sprijin pentru utilizatorii cu venituri modeste, astfel încât înlocuirea apometrelor individuale cu contoare cu citire la distanță să poată fi susținută și prin măsuri locale de sprijin.

În bilanțul prezentat pentru municipiul Bârlad, Aquavas susține că aceste investiții înseamnă rețele mai sigure, extinderea accesului la serviciile publice de apă și canalizare, reducerea riscurilor de avarii și o infrastructură modernizată, adaptată nevoilor actuale ale orașului.

Sursa: https://infovaslui.ro/investitii-peste-323-milioane-infrastructura-canalizare-barlad-lucrarile-majore-aflate-executie-ajuns-90-95/

Ultimă oră

Același autor