14.4 C
Vaslui
8 septembrie, 2024

Investiții de 40 de milioane lei finanțate prin Programul „Anghel Saligny” în două comune vasluiene

De către

25 iulie 2024

Locuitorii din două comune vasluiene se vor bucura de condiții de trai mai bune, întrucât, în viitorul apropiat, vor fi implementate două obiective de investiții cu fonduri europene. Vorbim despre comunele Costești și Zorleni, unde vor fi realizate proiecte ce vizează modernizarea infrastructurii rutiere și înființarea rețelei de canalizare menajeră.

În primă fază, ieri, 24 iulie, Adrian-Ioan Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat contractele de finanțare pentru respectivele investiții, ce vor primi fonduri necesare implementării prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Cele două investiții sunt:

Pe lângă cele două contracte de finanțare ce vizează județul Vaslui, ministrul Veștea a semnat, tot ieri, încă 21 de contracte de finanțare prin Programul „Anghel Saligny”, în valoare totală de 242.311.060,77 de lei. Acestea au în vedere modernizarea infrastructurii rutiere, dar și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a sistemelor de distribuție a gazelor naturale.

„Am semnat astăzi (miercuri, 24 iulie, n.r.) o serie de contracte cu reprezentanții autorităților locale, în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață ale cetățenilor din comunitățile pe care le gestionează. Accesul la servicii publice de calitate este o condiție esențială a unei societăți dezvoltate, care trebuie să răspundă nevoilor de bază ale oamenilor, indiferent de județul în care se află, astfel încât diferențele socio-economice de la nivel regional să se diminueze semnificativ”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.

Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” vizează realizarea a peste 9.000 kilometri de rețele de alimentare cu apă, 17.000 kilometri de rețele de canalizare, 2.000 kilometri de drumuri județene și 15.000 kilometri de drumuri locale, precum și a 104 obiective de investiții, preluate din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), pentru sisteme de distribuție a gazelor naturale.

Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2024/07/investitii-de-40-de-milioane-lei-finantate-prin-programul-anghel-saligny-in-doua-comune-vasluiene/

Ultimă oră

Același autor