Laura Codruța Kövesi, procurorul-șef al Parchetului European (EPPO), a criticat, într-un amplu interviu acordat pentru Libertatea, că fraudele cu TVA din România sunt raportate într-un procent extrem de mic, precizând totodată și că România a devenit un teren fertil pentru Camorra și mafiile chinezești.
Ce infracțiuni investighează Parchetul European
Laura Codruța Kövesi a fost confirmată ca procuror-șef european în octombrie 2019, iar mandatul său este unul de șapte ani. Fost procuror-șef al DNA în perioada 2013-2018, înainte de această funcție a fost procuror general al României în perioada 2006-2012.
La data numirii, în 2006, Laura Codruța Kövesi a fost prima femeie și cel mai tânăr procuror general din istoria României. Ea este, de asemenea, după decembrie 1989, singurul procuror general care și-a dus mandatul până la capăt. În 2019 a fost aleasă de Facultatea de Drept a Universității Harvard pe lista celor 21 de personalități cu contribuții semnificative în domeniile drept și justiție.
În 2016, Laura Codruța Kövesi a fost decorată cu Legiunea de Onoare din partea Republicii Franceze pentru devotamentul în lupta împotriva corupției, pentru contribuția la construcția societății, dar și pentru „extraordinarul curaj” în această luptă. În interviul exclusiv acordat pentru Libertatea, procurorul-șef european a vorbit deschis despre lipsa acută de implicare a autorităților române în frauda cu TVA, fraudă ce a atins proporții extrem de mari, dar și despre modul în care acționează mafiile din Italia și China în Europa și implicit în România.
Citeşte întreaga ştire: