20.3 C
Vaslui
2 mai, 2024

Infirmiera și brancardierul, filmați în timp ce bruschează un bătrân la UPU Bârlad, au fost concediați

Infirmiera și brancardierul de la Spitalul Municipal din Bârlad, filmați în timp ce bruschează un pacient în vârstă, au fost concediați, scrie

. După ce înregistrarea a ajuns în spațiul public, conducerea unității medicale a demarat o anchetă internă și le-a cerut note explicative celor doi angajați. „Astfel de comportamente nu sunt tolerate”, au transmis reprezentanții spitalului.

, în cadrul Compartimentului de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad. În

se poate observa cum două cadre medicale, un brancardier și o infirmieră, târăsc un bătrân care nu se poate ţine pe picioare. Încearcă să îl aşeze pe un pat și, pentru că nu reușesc din prima, își varsă nervii pe pacient:

„E, atâta circ! Hai, odată, sus!”, spune femeia. „Ei, băga-mi-aş picioarele! Sunteţi…!””, o completează brancardierul.

Imaginile au stârnit revoltă, iar la nivel de spital au dus la deschiderea unei anchete. Cazul a fost analizat în Comisia de Disciplină a unității medicale, unde s-a decis concedierea celor doi.

„Întrucât astfel de comportamente nu sunt tolerate de conducerea instituţiei, în urma cercetării disciplinare a celor doi salariaţi, Comisia de Disciplină a propus managerului unităţii sancţionarea cu desfacerea contractelor individuale de muncă a celor doi angajaţi, pentru grave abateri disciplinare. În acest context managerul instituţiei a dispus încetarea raporturilor de muncă, începând cu data comunicării deciziilor, respectiv 20.02.2024”, se arată în comunicatul transmis de Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” din Bârlad.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/infirmiera-si-brancardierul-filmati-in-timp-ce-bruscheaza-un-batran-la-upu-barlad-au-fost-concediati-2697505

Ultimă oră

Același autor