8.8 C
Vaslui
6 mai, 2024

Incident violent la spitalul din Vaslui. Un pacient agresiv a distrus tot ce i-a ieșit în cale

Incident violent la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Vaslui. Un pacient, adus cu ambulanța la unitatea medicală, a provocat distrugeri de mii de euro în salon, de la aparatură medicală la sute de fiole de medicamente. „Este cel mai grav incident din ultimii ani”, a declarat managerul spitalului pentru

Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, din Corni-Albești, județul Vaslui, fusese adus cu ambulanța la Spitalul Județean Vaslui, în urma unui episod de automutilare.

După ce pacientul a intrat într-un salon de la Unitatea de Primiri Urgențe, a început haosul. Într-un acces de furie, bărbatul a devastat tot ce i-a ieșit în cale, spun medicii.

„Două electrocardiografe, un monitor de calculator, o imprimantă multifuncțională și sute de fiole de medicamente au fost distruse de către pacientul agresiv”, a declarat Ana Rinder, managerul SJU Vaslui, pentru sursa citată.

Cadrele medicale, spune managerul spitalului, au încercat să-l calmeze pe bărbat. În paralel, acestea au solicitat sprijinul forțelor de ordine.

„Nu este prima dată când ne confruntăm cu comportamente violente din partea pacienților. Cu toate acestea, incidentul despre care vorbim este cel mai grav pe care l-am întâlnit în ultimii ani. Ne-am angajat să luăm măsuri suplimentare pentru a proteja siguranța personalului nostru și a pacienților”, mai spune managerul spitalului.

Bărbatul a fost transferat, ulterior, la secția de Psihiatrie.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/incident-violent-la-spitalul-din-vaslui-un-pacient-agresiv-a-distrus-tot-ce-i-a-iesit-in-cale-2679971

Ultimă oră

Același autor