-4.4 C
Vaslui
10 ianuarie, 2026

Încălcarea unui ordin de protecție, scandal și ultraj în comuna Băcești. Un tânăr de 26 de ani, reținut de polițiști

Poliția Orașului Negrești a fost sesizată prin apel la 112 de către o femeie în vârstă de 26 de ani, din comuna Băcești, județul Vaslui, care a reclamat faptul că soțul său a încălcat ordinul de protecție emis în luna noiembrie 2025 de Judecătoria Vaslui.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești, care au constatat că cele sesizate se confirmă. La locuința femeii a fost identificat soțul acesteia, un bărbat de 26 de ani, aflat în stare avansată de ebrietate și manifestând un comportament recalcitrant.

Din cauza atitudinii agresive, polițiștii au procedat la încătușarea bărbatului și au solicitat intervenția unei ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui, în vederea internării nevoluntare, acesta prezentând și probleme de sănătate, cu episoade de vomă.

Ulterior, deși se afla încătușat, bărbatul a devenit violent, lovind cu obiecte contondente, respectiv o sticlă, autospeciala de poliție și pe oamenii legii, reușind la un moment dat să fugă de la fața locului.

În dimineața zilei de 8 ianuarie 2026, acesta a fost identificat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Secției 6 Poliție Rurală Negrești. Pe numele său a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, încălcarea ordinului de protecție și ultraj.

Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.

Foto: imagine cu rol ilustrativ

Sursa: http://actualvs.ro/2026/01/09/incalcarea-unui-ordin-de-protectie-scandal-si-ultraj-in-comuna-bacesti-un-tanar-de-26-de-ani-retinut-de-politisti/

Ultimă oră

Același autor