La 77 de ani de la dispariția sa, îl evocăm nu doar ca pe un cercetător de renume internațional sau profesor de excepție, ci ca pe un simbol al curajului intelectual și al demnității în fața abuzului de putere. Moștenirea sa științifică și etică rămâne un reper durabil și o sursă de inspirație pentru generații de medici, cercetători și intelectuali români.
Crescut în atmosfera rurală a Moldovei, într-un mediu în care tradiția se împletea firesc cu aspirația spre cunoaștere, tânărul Grigore și-a clădit o carieră remarcabilă, îmbinând vocația de medic cu angajamentul civic, activitatea publicistică și promovarea culturii științifice.
Cu o pregătire solidă în științele medicale, dobândită în țară și desăvârșită în străinătate, Grigore T. Popa s-a afirmat nu doar ca anatomist de prestigiu, ci și ca reformator al învățământului medical, promotor al gândirii critice și al spiritului orientat spre binele comun. A adus o contribuție esențială la fundamentarea conceptului de reglare neurovasculară în endocrinologie, prin identificarea unui complex vasculo-celular în regiunea hipotalamică, ulterior denumit „sistemul port hipofizar” – structură cheie în comunicarea dintre sistemul nervos și cel endocrin, recunoscută ca descoperire de referință în literatura internațională.
Parcursul său educațional reflectă, încă din primii ani, o sete de cunoaștere dublată de o inteligență sclipitoare. În ciuda sărăciei apăsătoare care i-a însoțit copilăria și tinerețea, Grigore T. Popa a învățat nu doar să renunțe, ci și noblețea de a visa dincolo de lipsuri, clădindu-și cu trudă și demnitate un drum spre cunoaștere.
A urmat școala primară în satul natal, apoi gimnaziul și liceul în Iași, oraș al marilor școli și al tradiției universitare românești, fiind elev al prestigiosului Liceu Național. Aici, în contact cu un mediu academic stimulant și profesori de elită, și-a cristalizat înclinația către știință și reflecție critică. După absolvirea liceului, s-a înscris la Facultatea de Medicină a Universității din Iași, pe care a urmat-o între 1911 și 1919, cu o întrerupere cauzată de participarea sa la Primul Război Mondial, în calitate de medic militar. În ciuda greutăților, a revenit la studii cu o și mai mare pasiune pentru știință și cercetare.
După obținerea licenței în medicină, și-a continuat formarea academică, începând o carieră universitară care avea să-l impună drept una dintre cele mai respectate personalități ale vieții medicale și academice din România interbelică. Interesul său s-a îndreptat către anatomia funcțională și cercetarea științifică, domenii în care s-a remarcat printr-o activitate prodigioasă. În 1921 a devenit preparator la Catedra de Anatomie a Facultății de Medicină din Iași, iar în deceniul următor a urcat toate treptele ierarhiei universitare, devenind profesor titular.
În perioada 1925–1926 a beneficiat de o bursă Rockefeller, efectuând stagii de cercetare în Anglia și Statele Unite, în laboratoare de prestigiu, unde a aprofundat studiile de neuroendocrinologie și anatomie comparată. În colaborare cu savantul american Una Lucy Fielding, a efectuat studii inovatoare privind relația funcțională dintre hipotalamus și hipofiză, aducând dovezi anatomice și fiziologice despre existența unei rețele vasculare intermediare – baza conceptului de control neuroendocrin – care avea să revoluționeze înțelegerea axei hipotalamo-hipofizare.
După stagiile de specializare efectuate în străinătate, Grigore T. Popa și-a reluat activitatea didactică la Iași, unde a promovat un învățământ medical modern, orientat spre cercetare și formarea unei gândiri independente. Cursurile sale se distingeau prin rigoare științifică, claritate didactică și deschidere intelectuală, devenind veritabile lecții de metodologie și spirit critic.
În paralel, a desfășurat o intensă activitate publicistică și civică, fiind un model de intelectual angajat, ferm în convingerile sale etice și democratice. În efervescenta perioadă interbelică, Grigore T. Popa s-a afirmat nu doar ca profesor de elită, ci și ca participant activ la viața civică și culturală a României, convins că datoria cărturarului nu se limitează la sala de curs sau laborator, ci se extinde în spațiul public, acolo unde valorile democratice și morale trebuie apărate cu luciditate și curaj.
Ca publicist, a colaborat cu reviste prestigioase, printre care „Însemnări ieșene” – publicație culturală fondată în 1934, alături de Mihai Ralea și alți intelectuali de marcă –, unde semna articole de reflecție civică și eseuri cu un pronunțat caracter etic și moralizator. Scrisul său, limpede, argumentat și curajos, reflecta un spirit liber, refractar la manipulare, minciună sau tăcere complice.
Începând cu a doua jumătate a anilor ’30 și mai ales în anii ’40, Grigore T. Popa a avertizat adesea, prin scrierile și luările sale de poziție publică, asupra pericolului instaurării unei gândiri dogmatice și anti-intelectuale în viața societății, pledând cu fermitate pentru apărarea științei, culturii și libertății de expresie — valori esențiale ale unei societăți sănătoase. Într-un context politic tot mai ostil libertății de conștiință, dominat de extremism, corupție și autoritarism, el și-a păstrat demnitatea și independența de gândire, refuzând să abdice de la principii, denunțând abuzurile, indiferent de forma lor.
Prin articolele și conferințele sale publice, s-a afirmat ca un adversar consecvent al ideologiilor totalitare, indiferent de orientarea lor politică, promovând o societate întemeiată pe rațiune, libertate și demnitatea ființei umane. Deși apropiat de idealurile unei stângi moderate și democratice, a condamnat fără ezitare extremismul, dictatura și abuzul de putere, militând pentru echilibru și responsabilitate în viața publică.
Cunoscut mai ales pentru contribuțiile esențiale în neuroendocrinologie, Grigore T. Popa a abordat cercetarea dintr-o perspectivă profund interdisciplinară, îmbinând medicina cu filosofia, anatomia cu antropologia, știința cu reflecția asupra condiției umane. Un domeniu important în care s-a remarcat a fost antropologia biologică și culturală, căutând să înțeleagă complexitatea ființei umane dincolo de simpla fiziologie.
A scris și a conferențiat despre raportul dintre individ și societate, despre evoluția civilizațiilor și despre pericolele dezumanizării într-o epocă dominată de tehnologie și ideologii radicale. Aportul său în filosofia științei este remarcabil: a pledat pentru o cunoaștere lucidă, critică și responsabilă, conștient de limitele științei, dar și de nevoia unei științe „cu conștiință” – idee pe care a susținut-o constant în eseurile și intervențiile sale publice.
De-a lungul carierei, a adus contribuții valoroase și în domeniul biochimiei, abordând teme precum compoziția chimică a spermatozoizilor, factorii care determină deformarea hematiilor sau structura biochimică a meningelor. Aceste cercetări evidențiază preocuparea sa constantă pentru înțelegerea profundă a mecanismelor celulare și moleculare ale vieții.
În anul 1942, Grigore T. Popa se transferă la Universitatea din București, unde preia catedra de anatomie, marcând o nouă etapă în cariera sa academică. La București, continuă să îmbine activitatea didactică de înalt nivel cu cercetarea științifică, implicându-se totodată activ în viața culturală și intelectuală a capitalei.
Această perioadă este marcată, pe de o parte, de o recunoaștere academică importantă – fiind ales membru corespondent al Academiei Române în 1943 –, iar pe de altă parte, de înrăutățirea climatului politic în contextul celui de-al Doilea Război Mondial și al transformărilor radicale ce i-au urmat. Deși mediul universitar bucureștean oferea oportunități academice considerabile, presiunile crescânde ale regimurilor autoritare – mai întâi cel antonescian, apoi cel comunist – au afectat profund libertatea de expresie și autonomia intelectuală.
În acest context, Grigore T. Popa, promotor consecvent al gândirii libere și al valorilor democratice, intră în conflict cu noile autorități. Aceștia aveau să fie ultimii ani ai activității sale universitare. Cu toate că atmosfera devenea tot mai ostilă, el și-a păstrat verticalitatea morală și curajul opiniilor, refuzând orice abatere de la convingerile sale. Odată cu instaurarea regimului comunist, în urma ocupației sovietice și a preluării totale a puterii în 1947–1948, intelectualii lucizi și nealiniabili ideologic au devenit ținte predilecte ale epurărilor.
Grigore T. Popa, cunoscut pentru pozițiile sale independente și pentru refuzul de a abdica de la principii, a devenit rapid indezirabil pentru noua putere. În 1948, la doar câțiva ani de la alegerea sa ca membru al Academiei Române, a fost epurat din învățământul superior, înlăturat de la catedră, marginalizat și redus la tăcere. A refuzat să adere la Partidul Comunist și să sprijine public ideologia oficială – o atitudine care a grăbit procesul de izolare și eliminare din viața academică.
Lipsit de posibilitatea de a-și continua activitatea profesională și profund afectat de persecuțiile la care a fost supus, Grigore T. Popa s-a stins din viață, epuizat de nedreptăți, la doar 56 de ani, într-o lume care nu mai semăna deloc cu idealurile pentru care luptase întreaga viață. Abia după 1989, figura sa a fost readusă în prim-planul conștiinței publice și recunoscută la justa valoare. Astăzi, Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași îi poartă numele, ca un omagiu adus unei personalități remarcabile prin contribuția sa științifică, pedagogică și morală.
Grigore T. Popa a trăit într-una dintre cele mai frământate epoci din istoria României moderne. De la efervescența culturală și științifică a perioadei interbelice până la instaurarea brutală a regimului comunist, viața sa s-a desfășurat sub semnul unor transformări istorice radicale. A fost martor al marilor speranțe de reînnoire, dar și al pierderii libertăților fundamentale, într-un climat tot mai ostil gândirii independente. Într-o vreme în care progresul coexista cu regresul politic și moral, a rămas fidel principiilor care i-au călăuzit întreaga existență.
Această consecvență îl plasează nu doar între marii savanți ai secolului XX, ci și între acei oameni rari care au știut să îmbine rigoarea intelectuală cu responsabilitatea publică. A refuzat compromisul și a înțeles că tăcerea în fața abuzului este o formă de complicitate. Prin claritatea gândirii și puterea de a rosti ceea ce mulți nu îndrăzneau, Grigore T. Popa rămâne un punct de sprijin moral într-o perioadă de criză a valorilor.
Cercetările sale inovatoare au deschis direcții esențiale în înțelegerea funcționării organismului uman, iar activitatea didactică a format generații de medici animați de respect pentru știință și pentru valoarea vieții.
Însă, poate cea mai durabilă moștenire a sa rămâne exemplul unei conștiințe libere – capabilă să își afirme convingerile în fața constrângerilor ideologice și să pledeze pentru o știință lucidă, conștientă de implicațiile sale etice și sociale.
Într-o lume în care gândirea critică devenise suspectă, Grigore T. Popa a rămas o prezență verticală și limpede. Istoria nu îl păstrează doar ca pe un savant de anvergură internațională, ci și ca pe un model de integritate și atașament față de adevăr – valori cu atât mai prețioase într-un timp care le-a condamnat.
Bibliotecar, Luciana Macovei
Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui
Bibliografie: În memoria lui Grigore T. Popa: studii, documente, mărturii. Iași: Omnia, 1999. Dicționarul personalităților vasluiene. Petru Necula, Mihai Ciobanu. Vaslui: Editura Cutia Pandorei, 2001. Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii: dicționar. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1982.