10.5 C
Vaslui
1 mai, 2024

În mai, „Caravana de Sănătate” a Crucii Roșii va poposi în județul Vaslui

De către

18 aprilie 2024

Luna viitoare, o echipă de medici, asistenți medicali și voluntari ai Crucii Roșii va ajunge în comuna Epureni, în cadrul proiectului „Caravana de Sănătate”. Astfel, cetățenii din județ vor putea beneficia de analize medicale de bază și de consultații de medicină generală, pediatrie, ginecologie, optică medicală ori stomatologie.

Prin intermediul unei postări făcute ieri, 16 aprilie, pe pagina de socializare, Crucea Roșie Română a anunțat că, luna viitoare, „Caravana de Sănătate” va poposi în județul Vaslui, mai exact în comuna Epureni. Este vorba despre un proiect demarat în iunie 2023 de către Societatea Națională de Cruce Roșie din România, în parteneriat cu Crucea Roșie Franceză, ce oferă acces gratuit la servicii medicale pentru cetățenii ucraineni stabiliți în România, dar și pentru românii ce locuiesc în zone izolate și care are drept obiectiv promovarea sănătății în comunități vulnerabile din țară.

Proiectul se va desfășura până în august și va fi implementat în județele Galați, Călărași, Constanța, Tulcea, Vaslui, Iași, Botoșani, Suceava, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Brașov, Sibiu și Cluj. Concret, șase cabinete medicale mobile dotate cu echipamente performante vor ajunge în cele 14 județe și vor asigura consultații medicale direct în comunitate, oferind astfel șansa de a depista la timp afecțiuni care pun viața în pericol. În funcție de analiza de nevoi din fiecare comunitate, o echipă multidisciplinară formată din medici specialiști, asistenți medicali și voluntari ai Crucii Roșii Române vor evalua starea de sănătate a beneficiarilor prin analize medicale de bază și vor oferi consultații de medicină generală, pediatrie, ginecologie, optică medicală, stomatologie, precum și alte specializări.

Deja, în mare parte dintre aceste județe, caravana medicală a trecut deja, proiectul fiind finalizat acolo (Galați – iunie 2023, Tulcea – iulie 2023, Constanța – august 2023, Satu Mare – septembrie 2023, Călărași – octombrie 2023, Maramureș – noiembrie 2023, Sălaj – decembrie 2023, Timiș – ianuarie 2024, Iași – februarie 2024, Botoșani – martie). În aprilie, medicii vor ajunge în Suceava, în mai – în Vaslui, în iunie – în Sibiu, iar în iulie – în Brașov.

„Nu lăsa pe mâine ce poți face azi! Când vine vorba de sănătate, acest îndemn este mai mult decât util. «Caravana de Sănătate» a Crucii Roșii Române ajunge în comuna Epureni, județul Vaslui, pentru consultații gratuite dedicate comunității rurale cu acces limitat la servicii medicale. În perioada 13-24 mai, vom fi la Căminul Cultural din Epureni pentru consultații de: Medicină generală, Pediatrie, Optometrie, Ginecologie și Stomatologie pediatrică. Când? Între 13-24 mai 2024, intervalul orar 10.00 – 18.00, de luni până vineri. Unde? La Căminul Cultural din comuna Epureni. Programările pot fi făcute doar la numărul de telefon 0723.279.743. Tag unui prieten din județul Vaslui care trebuie să știe asta!”, este anunțul publicat ieri de Crucea Roșie Română.

Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2024/04/in-mai-caravana-de-sanatate-a-crucii-rosii-va-poposi-in-judetul-vaslui/

Ultimă oră

Același autor